A fost petrecut pe ultimul drum, tatăl Preacuviosului Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al sfintei mănăstiri Ciuflea

IMG_8750

În dimineața zilei de 30 noiembrie, a fost petrecut pe ultimul drum pământesc nou-adormitului rob a lui Dumnezeu Nicolae, tatăl Preacuviosului Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al sfintei mănăstiri „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea” din Chișinău. Continuă să citești

Slujba Prohodului Schiarhimandritului HARALAMPIE (Bostaniuc)

5

În ziua pomenirii Cuviosului Paisie Velicicovski, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la mănăstirea „Sf. Prooroc Ilie” din s. Nicoreni, r. Drochia, am săvîrșit slujba Prohodului Schiarhimandritului HARALAMPIE (Bostaniuc), care timp de șaptesprezece ani s-a nevoit în acest așezămînt. Continuă să citești

Cine dintre ei sunt eu? (Gânduri la Duminica Samarineanului milostiv)

icoana-samarineanul-milostiv-anul-sf-maslu-2012-bor

Pericopa evanghelică din această duminică ne vorbește despre mijloacele care ne stau la îndemână pentru a ne putea mântui. Totodată această pildă ne învaţă că orice persoană aflată în dificultate trebuie ajutată și sprijinită, indiferent de diferenţele religioase, etnice sau sociale care ar putea exista. Continuă să citești

Liturghie arhierească în satul Ștefănești, r. Florești

15

La data de 24 noiembrie, ziua pomenirii Sfinților Mucenici Mina, Victor și Vichentie, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, am săvîrșit slujba de sfințire a Prestolului și Sfînta Liturghie în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Ștefănești, r. Florești, la care au participat protoiereul Ilie MUNTEANU, protopop de Florești, clerici din localitățile circumscripției, dar și numeroși enoriași, veniți la sărbătoarea comunității. Continuă să citești

Duminica a XXV-a după Cincizecime la Catedrala din Chișinău

15

În duminica a XXV-a după Cincizecime, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, am slujit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău, la care au participat clerul sfîntului locaș, dar și mulțime de creștini, veniți în casa Domnului pentru a exprima lui Dumnezeu mulțumire. Continuă să citești

Nu te teme, crede numai! (Gânduri la Duminica Învierii fiicei lui Iair)

mfotor6893În această duminică Biserica, prin pericopa evanghelică rânduită a se citi, ne îndeamnă din nou să se amintim despre valoarea și importanța credinței pentru fiecare dintre noi. Chiar și cele mai simple exemple din viața noastră ne arătă că fără credință toate faptele noastre sunt foarte greu de realizat. Cu atât mai mult când ne dorim să înfăptuim  ceva deosebit este foarte important să ştim și să credem că suntem susţinuţi de Dumnezeu, că Dumnezeu ne iubeşte, ne ajută, ne menține pururea în iubirea Sa. Continuă să citești

Sfințirea bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din s. Slobozia Cremene, r. Soroca

12De ziua Sfinților Doctori Cosma și Damian, cu binecuvîntarea ÎPS VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, împreună cu un sobor de preoți, am săvîrșit sfințirea bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din s. Slobozia Cremene, r. Soroca, apoi Sfînta Liturghie praznicală. Continuă să citești

Gânduri la Duminica Vindecării Demonizatului din ținutul Gherghesenilor

140082.pLocuitorii ţinutului Gherghesenilor l-au rugat pe Mântuitorul Iisus Hristos să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Hristos le-a îndeplenit dorința intrând în corabie și plecând.

Astăzi nouă ni se pare ciudat să auzim această rugăminte. Ni se pare ciudat și nefiresc, că oamenii ar putea să-i ceară Mântuitorului să-i părăsească, dar nu să petreacă cât mai mult timp alături de ei. Continuă să citești