Cu Binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru al paisprezecelea an la rând, Focul Haric de la Ierusalim a ajuns în țara noastră. Continuă să citești
Arhive lunare: aprilie 2016
Continuă campania „Un dar pentru biserica de acasă”
În ajunul Praznicului Învierii Mîntuitorului, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, campania cu caracter filantropic „Un dar pentru biserica de acasă” a ajuns și la Maria URSU din capitală. Continuă să citești
Sfânta și Marea Sâmbătă la Catedrala mitropolitană
În Sfânta și Marea Sâmbătă, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei, s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei mitropolitane. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. Continuă să citești
Slujba Prohodului Domnului în Vinerea Mare, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”
Numeroși credincioși din Capitală au participat în Vinerea Mare la slujba Prohodului Domnului săvârşită la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”. Continuă să citești
Tundere în reasoforă la Sfânta Mănăstire Ciuflea
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în seara zilei de ieri, după săvârșirea Slujbei Utreniei cu citirea celor dousprezece Evanghelii ale Patimilor, la Sfânta Mănăstire Ciuflea, Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a săvârșit tunderea în reasoforă a roabei lui Dumnezeu Liubovi (Cerempei), care a primit numele de călugărie Lavrentia. Continuă să citești
Denia celor 12 Evanghelii, săvârșită în Joia Mare
În seara zilei de Joi, din Săptămîna Patimilor, Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a oficiat Utrenia cu cele dousprezece Evanghelii ale Patimilor, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală. Continuă să citești
Tradiţii populare de Sf. Paşti expuse la Liceul „G. Meniuc” din capitală
În Săptămâna Patimilor, elevii de la ciclul gimnazial şi cel liceal din cadrul Liceului Teoretic „G. Meniuc” din Chişinău au organizat şi desfăşurat un proiect educaţional cu genericul „Lumină din lumină”, care a fost dedicat tradiţiilor populare de Sf. Paşti. Continuă să citești
Slujbă arhierească în Joia Mare la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului”
Săptămâna Patimilor este o perioadă deosebită de asceză și rugăciune, când creștinii retrăiesc duhovnicește încercările la care a fost supus Domnul nostru Iisus Hristos înainte de răstignirea Lui.
Astfel, în Joia Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a săvârșit Taina Sfântului Maslu, în timpul căreia credincioșii prezenți în sfântul lăcaș au fost miruiți de șapte ori de către preoți, rugându-se pentru sănătatea cea trupească și sufletească.
După Sfântul Maslu, Vlădica Ioan dimpreună cu slujitorii prezenţi, a fost oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia.
În această zi în toate lăcașurile de cult s-a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia în cadrul căreia a fost sfințit, pe lângă Agnețul Liturghiei și un al doilea Sfânt Agneț care va fi uscat și sfărâmat la Liturghia din a treia zi de Paști a Sfântului Ioan Gură de Aur, printr-o rânduială specială. Miridele rezultate sunt folosite ca Împărtășanie pentru bolnavi, copii și în situații speciale. Această Sfântă Împărtășanie este păstrată în Sfântul Chivot din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media
Aleasă bucurie duhovnicească în Duminica Floriilor, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care este celebrat în Duminica dinaintea Paștilor. Continuă să citești
Slujba de sfințire a edificiului nou al Direcției Protecţiei Civile şi Situaţii Excepţionale, Soroca
În data de 18 aprilie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, însoțit de Prot. mitr. Nicolae Craveț, dar si de alți clerici soroceni a săvârșit slujba de sfințire a edificiului nou al Direcției Protecţiei Civile şi Situaţii Excepţionale, Soroca. Continuă să citești
Vă îndemnăm să participați la Săptămâna Tineretului Ortodox (18-24 aprilie)
Cea de-a şasea săptămână a Postului Mare (18-24 aprilie) este declarată Săptămâna Tineretului Ortodox, în care sunt preconizate diverse activităţi cu şi pentru tineri.
Duminica a V-a din Postul Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca, celebrată la Catedrala mitropolitană
În ziua pomenirii Sfintei Maria Egipteanca – cea de a V-a Duminică din Postul Mare – cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala nitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Continuă să citești