Arhimandritul Leonid Friptu – Vrednic ostenitor al Bisericii

Propovăduirea și jertfa Sfinților Apostoli, au avut un rol definitoriu în răspândirea și întărirea credinței. La această misiune sfântă, au fost chemați și urmașii lor, episcopii, preoții precum și întregul cler bisericesc. Din cele mai vechi timpuri și neamul nostru a dat Bisericii numeroși preoți vrednici, care au contribuit la propășirea și păstrarea dreptei credințe, însă despre care cu părere de rău s-a scris foarte puțin, după cum este și cazul arhimandritului Leonid Friptu. Continuă să citești

PS Ioan, Episcopul Sorocii a participat la Slujba praznicală prilejuită de cea de a 60-a aniversare a ÎPS Sava, Arhiepiscop deTiraspol și Dubăsari

În perioada 26-27 septembrie 2018, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir s-a aflat într-o vizită canonică în Episcopia de Tiraspol și Dubăsari, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Sava.

Evenimentele eclesiale au debutat în seara zilei de miercuri, 26 septembrie, cu slujba Privegherii pentru sărbătoarea domnească a Înălțării Sfintei Cruci, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală “Nașterea Domnului” din orașul Tiraspol.

Spre deosebire de alte praznice împărătești, Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de Patimile și Moartea Mântuitorului.

***

Joi, 27 septembrie, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica în construcție cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci din orașul Tiraspol.

Totodată, în această luminoasă zi, Înaltpreasfinţitul Părinte Sava, Arhiepiscop de Tiraspol şi Dubăsari, a aniversat 60 de ani din ziua naşterii, prilej cu care alături de Întâistătător şi omagiat, au coliturghisit Ierarhi ai Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, precum şi confraţi arhipăstori de peste hotare.

În timpul Vohodului mic, Întâistătătorul a decorat trei slujitori ai Arhiepiscopiei de Tiraspol și Dubăsari, pentru activitatea pastoral-misionară sârguincioasă:

  • Arhim. Ioan (Danilescu) – Dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.
  • Prot. Eugen Camenșic – dreptul de purta mitra.
  • Prot. Adrian Mihalachi – dreptul de a purta cruce cu podoabe.

La finalul slujbei praznicale, Mitropolitul Vladimir i-a adresat Arhiepiscopului Sava un cordial cuvânt de felicitare, urându-i viaţă îndelungată, trăită întru Slava lui Dumnezeu şi pentru binele şi propășirea Bisericii Drept-măritoare. Iar în semn de apreciere a muncii depuse în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Întâistătătorul i-a acordat ÎPS Arhiepiscop Sava Ordinul „Sf. Irh. Petru Movilă”, de gr. I. La fel, Vlădica Sava s-a învrednicit și de Ordinul patriarhal „Sf. Irh Inochentie, Mitropolitul Moscovei şi Kolomnei”, de gradul III.

Vădit Emoţionat, ÎPS Sava i-a mulţumit Mitropolitului pentru frumoasele și sincerele urări, menționând că toate lucrurile care le-a realizat până acum, au fost posibile numai cu ajutorul Domnului și prin eforturi comune, ceea ce denotă unitatea și dragostea frățească.

Mulțumind binecredincioasei adunări, Vlădica Sava și-a exprimat speranța că și în continuare se va lucra în duhul unității spre propășirea valorilor nepieritoare ale Ortodoxiei.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md

Episcopul Ioan al Sorocii a slujit la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din s. Vasilcău, r. Soroca

Duminică, 23 septembrie 2018, Preasfințitul Ioan al Sorocii, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a slujit în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Vasilcău, Protopopiatul Soroca, săvârșind și rânduiala de resfințire a locașului de închinare după perioada de reparație.
Continuă să citești

Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, sărbătorită la Catedrala Episcopală din Soroca

De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, la care au participat slujitorii sfântului locaș, dar și numeorși creștini, veniți pentru a aduce laudă și mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Continuă să citești

Episcopul Ioan al Sorocii a liturghisit alături de ÎPS Mitropolit Vladimir la Mănăstirea Suruceni


Episcopul Dionisie Erhan comemorat la 75 de ani de la trecerea la Domnul

Luni, 17 septembrie 2018, la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni, r. Ialoveni a fost comemorat la 75 de ani de la trecerea la Domnul, Episcopul Dionisie Erhan. Anul acesta, ca urmare a lucrărilor de consolidare a cavoului aflat sub Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” a fost descoperit trupul neputrezit al vrednicului de pomenire Episcop Dionisie, pe a cărui piatră funerară atestăm următoarea inscripție: Continuă să citești

La Reședința Mitropolitană din Chișinău a avut loc Conferința Științifică Națională „Protoiereul Mihail Ceachir un cărturar al Bisericii din Basarabia”

La 10 septembrie 2018, în Sala Sinodală din incinta Reședinței Mitropolitane, a avut loc Conferința Științifică Națională „Protoiereul Mihail Ceachir un cărturar al Bisericii din Basarabia”. Continuă să citești

Sfânta Liturghie praznicală la Biserica „Sf. Irh. Nicolae” din Basarabeasca, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înființarea Episcopiei de Cahul şi Comrat

Anul acesta, Episcopia de Cahul și Comrat marchează 20 de ani de la înființare. Acum două decenii, în ședința din 17 iulie 1998, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a luat hotărârea de înființare a Episcopiei de Cahul și Căușeni, care ulterior a fost redenumită în Episcopia de Cahul și Comrat. Continuă să citești