Mеsаjul dе fеliсitаrе al Episcopului Ioan de Soroca, аdrеsаt Protopopului de Ialoveni, Prot. Mitr. Anatolie Stefanov, сu prilеjul celebrării jubileului de 60 de ani

Preacucernice și Multstimate Părinte Protopop,

Cu prilejul aniversării frumosului jubileu de 60 de ani de viață pământească, primiți cele mai alese urări de sănătate dimpreună cu doriri de ajutor sfânt și binecuvântări cerești. Continuă să citești

Conferinţa internaţională: Educaţia din perspectiva valorilor (Ediţia a XI-a)

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit, marți, 24 septembrie 2019, lucrările Conferinţei internaţionale: „Educaţia din perspectiva valorilor”, aflată la XI-a ediţie.  Evenimentul a fost organizat de Universitatea „1 decembrie 1918” din Alba Iulia şi Universitatea de Stat din Moldova. Peste 110 de cercetători din diverse domenii şi instituţii s-au înscris cu comunicări. Continuă să citești

Ierarhul Sorocii a adresat un mesaj de felicitare PS Siluan de Orhei cu prilejul celebrării ocrotitorului celest

Preasfinția Voastră,

Astăzi, când îl celebrăm pe unul din cei mai mari şi mai dragi cuvioși ai Ortodoxiei, Sfântul Siluan Athonitul, ocrotitorul celest al Preasfinției Voastre, ne îndreptăm cu cele mai alese gânduri și urări de sănătate. Continuă să citești

Duminica a XIV-a după Cincizecime, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

În Duminica a XIV-a după Cincizecime, 22 septembrie 2019, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău, în prezența numeroșilor credincioși veniți pentru a primi hrana  ziditoare de suflet din înțelepciunea Sfintei Evanghelii. Continuă să citești

Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, sărbătorită la Catedrala mitropolitană din Chișinău

De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău, la care au participat slujitorii sfântului locaș, dar și numeorși creștini, veniți pentru a aduce laudă și mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Continuă să citești

Episcopul Ioan al Sorocii a participat la manifestarea jubiliară – 1000 de ani ai orașului Brest

La data de 17 – 18 septembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Ioan de Soroca, însoțit fiind de către Protoiereul Andrei SEREDENCO, parohul bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din orașul Soroca și ipodiaconul Ion MARCU a vizitat eparhia de Brest și Cobrin din Belarus, participând la manifestările bisericești dedicate jubileului de 1000 de ani ai orașului Brest și prăznuirii Cuviosului Mucenic Atanasie, Egumenul Brestului.
Continuă să citești

Episcopul Ioan a săvârșit Sfânta Liturghie în Lavra Poceaev

În dimineața zilei de marți, 17 septembrie, Episcopul Ioan de Soroca, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove și a Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Poceaevului a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Cuviosul Iov” din cadrul Lavrei „Adormirea Maicii Domnului” a Poceaevului.
Continuă să citești

Duminica a XIII-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitantă „Nașterea Domnului” din Chișinău

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a oficiat în Duminica a XIII-a după Cincizecime, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Mitropolitantă „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Continuă să citești

Aniversare în Episcopia de Tiraspol și Dubăsari: ÎPS Arhiepiscop Sava a celebrat 24 de ani de slujire arhierească

În perioada 11-12 septembrie 2019, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir s-a aflat într-o vizită canonică în Episcopia de Tiraspol și Dubăsari, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Sava, în cadrul căreia a săvârșit miercuri seara – Slujba Privegherii în cetatea Tighinei, la biserica cu hramul Sf. Binecredincios Cneaz Alexandru Nevschi. Continuă să citești