50 de familii din raionul Soroca au primit daruri în ziua Sfântul Ierarh Nicolae

La 22 mai, ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, sub auspiciile Vicariatului de Soroca și ale Președintelui raionului Soroca, Dl Ghenadie MUNTEAN în Cetatea soroceană s-a desfășurat o frumoasă acțiune de filantropie.

În contextul Zilei Familiei din 15 mai, 50 de familii cu mulți copii, după ce au participat la un concert, organizat de Secția Cultură a Consiliului raional Soroca, au primit daruri materiale și ajutor financiar din partea arhiereului Sorocii și a Dlui Președinte Ghenadie MUNTEAN.

Președintele a adresat un mesaj familiilor prezente, asigurându-le că și în viitor vor fi sprijinite de autoritățile locale.

Apoi, Preasfințitul episcop Ioan a venit cu un cuvânt de învățătură, remarcând necesitatea implicării Bisericii și a Statului în diverse tipuri de activități ce ar demonstra vizibil ajutorarea familiilor cu mulți copii.

Totodată, vlădica Ioan a exprimat mulțumire persoanelor implicate în proiectul „Un dar de Sfântul Nicolae” părintelui protopop Nicolae CRAVEȚ, domilor Serghei DRAGAN, Victor GUȚU, Andrei BRUNCHI și Valentin LISNIC.

Familiile care au beneficiat de daruri au exprimat recunoștință celor care au oferit cu generozitate de sărbătoarea Măritului Ierarh al Domnului Nicolae.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *