Adunarea preoților soroceni

În dimineața zilei de 24 august curent, Preasfințitul episcop Ioan al Sorocii a convocat adunarea clerului sorocean.

Întrunirea a avut loc în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dumitru” a municipiului Soroca.
În timpul ședinței arhiereul vicar a făcut un bilanț al ultimelor evenimente ce s-au desfășurat în cuprinsul Vicariatului, în special, Liturghia praznicală din 25 iulie, cu prilejul serbării Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” și vizita Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR la acest eveniment.

De asemenea s-a discutat despre participarea preoților și a credincioșilor la sărbătoarea din 3 septembrie de la mănăstirea Căpriana, consacrată Sfântului Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Părintele protopop Nicolae CRAVEȚ a relatat despre admiterea 2018 la Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca, specialitatea Teologie.

În încheierea adunării episcopul a răspuns la întrebările preoților, venind și cu îndemnurile corespunzătoare privind activitățile parohiale ale acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *