Duminica a III-a după Pogorârea Duhului Sfânt, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

În Duminica a III-a după Pogorârea Duhului Sfânt, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca.

Ca de fiecare dată la predică, Episcopul Ioan a explicat credincioșilor Evanghelia acestei Duminici – una dintre cele mai frumoase și mai pline de substanță, ce face parte din Predica de pe munte a Mântuitorului.

„Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că trebuie să dăm prioritate sau întâietate vieții spirituale și libertății noastre sufletești pentru a nu fi înrobiți de grijile pentru bunurile materiale. Legătura strânsă care există între comuniunea cu Dumnezeu și libertatea omului se regăsește în întreaga istorie a mântuirii, care este și istoria eliberării omului de robia multiplă a păcatului.

Întreaga viață creștină, ca viață în Hristos și în Duhul Sfânt, este o luptă pentru a dobândi și păstra libertatea de-a fi statornic în iubire, pentru împlinirea poruncii iubirii față de Dumnezeu și de aproapele, în pofida ispitelor și necazurilor din lume. Această libertate de a păstra comuniunea cu Hristos, în pofida piedicilor de tot felul, constituie experiența creștină cea mai profundă a libertății. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel exclamă: ‘Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtoarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? (…) Nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru’ (Romani 8, 35, 38-39).

În concluzie, vedem că adevărata libertate a creștinului se realizează în comuniunea lui cu Dumnezeu-Omul Cel liber și eliberator, cu Iisus Hristos, în Biserica Sa care adună pe oameni în iubirea Preasfintei Treimi și îi pregătește să caute prin rugăciune și faptă Împărăția lui Dumnezeu ca libertate eternă a sfinților. Grija pentru dobândirea acestei libertăți sfinte trebuie să biruiască toate celelalte griji ale vieții”, a menționat PS Episcop Ioan.

După Liturghie, a fost săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai apoi, PS Episcop Vicar a îndemnat credincioşii ca în perioadă Postului Sfinților Apostoli, să viziteze şi să ajute bolnavii, bătrânii, pe cei săraci, pe cei necăjiţi, pe cei singuri. „Să nu aşteptăm ca să fim rugaţi sau solicitaţi stăruitor, ci dacă vedem că un om are nevoie de ajutorul nostru, să mergem spre el şi să-l ajutăm”, Or, numai aşa ne putem numi creştini şi următori ai lui Hristos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *