Duminica a XIII-a după Cincizecime la Catedrala episcopală din Soroca

8

PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a oficiat în Duminica a XIII-a după Cincizecime, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala episcopală din orașul Soroca.

După rostirea Pericopei Evanghelice, PS Episcop IOAN a explicat că Pilda lucrătorilor celor răi din vie se referă atât la istoria mântuirii neamului omenesc, cât şi la viaţa Bisericii, fiindcă via reprezintă planul de mântuire a lumii.

„Iubiţi credincioşi, Evanghelia de astăzi nu se referă numai la slujitorii Vechiului Testament, ci ea ne cheamă pe toţi, la mai multă responsabilitate.

Din această parabolă învaţăm să nu ne amăgim, ci să fim cu luare aminte, deoarece vom da seama de modul în care am predicat sau am ascultat Evanghelia, am săvârşit sau am primit Sfintele Taine, am ajutat pe alţii sau am primit ajutorul lor, adică de felul în care am împlinit sau nu voia lui Dumnezeu în viața şi lucrarea noastră.

E inadmisibil, să lucrăm în Biserica lui Hristos contrar Evangheliei lui Hristos. Așadar, să cerem ajutor de la Biserică, dar şi să ajutăm Biserica când dorim să dobândim mântuirea sau viaţa veşnică”.

După Liturghie, a fost săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai apoi, PS IOAN a adresat tuturor celor prezenți un cuvânt de felicitare cu ocazia slujbei duminicale și a sărbătoririi în această zi a Sfântului Prooroc Zaharia şi a Dreptei Elisabeta, părinţii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *