Episcopul Ioan de Soroca: Să îndrăznim, să sperăm şi să luptăm!

 

În Duminica a IX-a după Cincizecime (a Umblării pe mare), Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.

Slujba fost săvârșită pentru prima dată în prezența Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirussa), care a fost adusă de la Sfântul Munte Athos, și oferită în dar Catedralei Episcopale din Soroca, de către Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea din Chișinău, PC Arhim. Nicolae (Roșca).

La momentul potrivit din slujbă, Vlădica Ioan a mângâiat credincioșii cu o predică de suflet, în care printre altele a menționat următoarele: „În vuietul asurzitor al valurilor lumii, în grelele încercări prin care trecem cu toții, noi creştinii trebuie să rămânem „întăriţi şi neclintiţi de la nădejdea Evangheliei” (Col. 1, 23).

Hristos, Care umblă pe marea înfuriată a vieţii noastre, oferă balsamul izbăvitor, zicând: „Nu vă temeţi!”. Precum lui Petru i-a întins mâna şi l-a salvat din valuri, aşa Se interesează şi de noi şi ne împărtăşeşte o putere care ne scapă din orice dificultate şi ispită.

Să îndrăznim, să sperăm şi să luptăm, zicând cu psalmistul: „În Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu şi nădejdea mea este în Dumnezeu” (Ps. 61, 7).”

La final, Episcopul vicar împreună cu soborul preoțesc a săvârșit un Tedeum de mulțumire, invocând în rugăciune Harul, Mila și Pacea, Împăratului Ceresc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *