Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirussa) sărbătorită pe meleagurile sorocene

Miercuri, 25 iulie 2018, când este sărbătorită icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirussa) în preajma monumentului Sfântului Ștefan cel Mare din Piața Libertății a municipiului Soroca a fost oficiată Sfânta Liturghie praznicală de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au înălțat rugăciuni PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Nicolae Craveț, Protopopul bisericilor din raionul Soroca și un impunător sobor de  stareți de mănăstiri, protopopi și preoți.

Slujba divină a fost înfrumusețată de cântările liturgice interpretate cu multă râvnă de Corul Mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru Buga.

La acest eveniment cu o deosebită încărcătură duhovnicească au onorat cu prezența: Preşedintele raionului, dl Ghenadie Muntean, vicepreşedinţii dl. Vladimir Nicuţa şi dl Iurii Todirean, Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova dl Boris Golovin, Şeful OT a Cancelariei de Stat dl Vladimir Ceban, dl Victor Său, Primarul orașului Soroca, precum și un număr de peste 3000 de credincioși veniți pentru a preamări în rugăciuni pe Maica tuturor creștinilor prin icoana ei cu trei mâni, cea care minunat la vindecat pe Sf. Ioan Damaschin și care vine în ajutorul fiecăruia care i se închină cu credință.

Amintim că o copie a icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” a fost adusă de la Sfântul Munte Athos, și oferită în dar Catedralei Episcopale din municipiul Soroca, de către Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea din Chișinău, PC Arhim. Nicolae (Roșca). La 16 iulie, numeroși credincioși în frunte cu slujitorii Domnului au purces pe jos într-un Drum al Crucii din Capitală spre orașul Soroca. Iar la 24 iulie, Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” a ajuns la Soroca. După ce au parcurs Drumul Crucii, creștinii s-au închinat și s-au rugat la icoană pe Piața Libertății, unde au fost așteptați de alți credincioși.

În ajunul praznicului Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” circa 2000 de pelerini au intrat în orașul Soroca.

Icoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirusa) este una din cele mai vechi și mai cinstite icoane ale Născatoarei de Dumnezeu, iar creștinii noștri manifestă pioșenie specială pentru această sfințenie a Ortodoxiei. E mai scumpă dragostea Maicii Domnului faţă de noi, decât toate averile pământești, toate rangurile, tot ce este pe pământ de mare preţ. Or, cât de frumos o elogia pe Maica Domnului, Sf. Grigorie Palama: „Maica Domnului – locul tuturor harurilor, plinătatea a toată frumuseţea şi bunătatea, tablou şi icoană însufleţită a tot binele şi a toată bunătatea…”

După Liturghie, toţi slujitorii au participat la un Tedeum de mulţumire pentru binecuvântările revărsate de Maica Domnului asupra sorocenilor, după care fiecare creștin a avut posibilitatea să se închine Împărătesei Cerurilor prin minunata icoană – copie a Icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin” – „Cu trei mâini” (Trihirussa).

Pentru aportul considerabil la organizarea primirii Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” pe meleagurile sorocene, Preşedintele raionului Soroca, dl Ghenadie Muntean a fost decorat de către Mitropolit cu Ordinul bisericesc „Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni”, de gradul III.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *