Icoana Maicii Domnului de la Poceaev sărbătorită la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Saharna

Image00066

Vineri, 5 august, în ziua prăznuirii  Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev, cu binecuvântatea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Saharna, la care au participat Arhimandritul ADRIAN (Baciu), Starețul mănăstirii, Protoiereul mitrofor Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, Protoiereul mitrofor Nicolae CRAVEȚ, Protopop de Soroca, clerul mănăstirii, dar și numeroși pelerini.

La Vohodul mic, cu binecuvântarea Întâistătătorului, clericul Mănăstirii, Ieromonahul IUVENALIE (Ghervas) a fost ridicat de către PS IOAN în treapta de Arhimandrit.

În cuvântul predicatorial, Vlădica IOAN a împărtășit pelerinilor crâmpeie din istoria Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev, care este una dintre cele mai cinstite sfinte odoare în toată lumea slavă: este cinstită în Rusia, Bosnia, Serbia, Bulgaria și alte locuri.

După Liturghie, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire, după care, Episcopul Ioan a transmis mesajul de binecuvântare al ÎPS Mitropolit VLADIMIR.

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este prăznuită vineri în Săptămâna Luminată, pe 23 iulie/5 august și pe 8/21 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *