Ierarhul Sorocii a participat la Gala Festivalului-Concurs Coral Internațional pentru Tineret Gavriil Musicescu, ediția a VII-a, din Iași

Joi, 4 iulie, Episcopul Ioan de Soroca, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, a întreprins o vizită în orașul Iași, România.

Preasfinția Sa a vizitat Catedrala mitropolitană ieșeană, închinându-se la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, apoi a avut o întâlnire cu Înaltpreasfințitul TEOFAN, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

În seara zilei, arhiereul vicar a participat la Gala Festivalului-Concurs Coral Internațional pentru Tineret Gavriil Musicescu, ediția a VII-a, organizat de Asociația „Iubire și Încredere” a parohiei „Sfântul Ștefan cel Mare” din Iași.

La acest eveniment cultural-bisericesc au luat parte colective corale din România, Ucraina, Moldova și Macedonia.

Tinerii noștri participanți din Chișinău și Soroca au avut o prestanță scenică deosebită, obținând locurile premiante I și II.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *