În faţa Tronului ceresc – Arhim. Ermoghen (Adam) pomenit la patruzeci de zile

476x634-images-stories-2014-dsc05226La împlinirea a patruzeci de zile de la plecarea la cele veșnice a Preacuviosului Arhimandrit Ermoghen (Adam), duhovnic și profesor de Liturgică la Academia Teologică din Chişinău, un sobor din trei preoți au oficiat o panihidă la capela Academiei, lăcaș sfânt în care a slujit cu nemarginită credință și pioșenie cumintele păstor.

Astfel, peste 50 de preoti, seminariști, dar și simpli creștini care au avut fericirea să-l cunoască pe înțeleptul arhimandrit, după finisarea panihidei, s-au adunat la o masa de pomenire, fiind trecute în revistă faptele pline de har, demne de urmat, ale preafercitului călugăr.
Este cunoscut faptul că Preacuviosul Arhimandrit a dus o viață de o sfințenie pământească deosebită, de o modestie rară, a lăsat o moștenire imensă – învățătura și fapta Sa.
Arhimandritul Ermoghen (Alexei Gh. Adam, născ.1929), absolvent al Seminarului și Academiei Teologice din Sankt-Petersburg şi al Aspiranturii de la Academia Teologică din Moscova, candidat în teologie, a fost unul dintre cei mai reputanți reprezentanți ai obștei monahale ortodoxe de la noi din țară și nu numai, om de cultură și știință, traducător și autor de literatura duhovnicească, promotor eminent al Ortodoxiei, îndrumător duhovnicesc a sute de preoți și enoriași.
Cei care l-au cunoscut îi vor păstra veșnica memorie pentru fapta și slova sa înțeleaptă.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Lorica Scorohodco, www.ortodoxia.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *