Sărbătoarea Bunei Vestiri la Catedrala din Soroca

Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a oficiat astăzi la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie dedicată mărețului praznic al Bunei vestiri.

În această zi, în care este celebrat un eveniment crucial pentru întreaga creștinătate, credincioșii, de la mic la mare, au pășit pragul Catedralei sorocene pentru a participa la serviciul divin, ca astfel să dea slava cuvenită Împăratului Ceresc care a binevoit să vestească Preacuratei Fecioare Maria, prin Arhanghelul Său, că ea va naște cu neprihănire pe Mântuitorul neamului omenesc.

În cuvântul său, Preasfinția Sa a reliefat rolul Sfintei Fecioare Maria în iconomia mântuirii, subliniind importanța generoasei sale disponibilități de a colabora cu harul dumnezeiesc, care se constituie în model de viață și acțiune pentru orice credincios. De asemenea, Preasfinția Sa a menționat faptul că Buna Vestire este cea mai veche sărbătoare atestată, dedicată Maicii Domnului, fiind prăznuită deopotrivă în întreaga Biserică creștină, ceea ce-i conferă un caracter ecumenic.

Buna Vestire – Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită în popor Blagoveștenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Biserica a rânduit cinstirea ei în ziua de 25 martie / 7aprilie, cu nouă luni înainte de Nașterea Domnului, pentru că acum are loc întruparea Fiului Lui Dumnezeu (Luca 1, 35-38). Temeiul scripturistic al sărbătorii îl găsim în primul capitol al Sfintei Evanghelii după Luca, versetele de la 26 la 38.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *