Sfântul Ierarh Spiridon prăznuit la Catedrala episcopală din Soroca

În Duminica Sfinţilor Strămoşi, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca.

Tot astăzi Biserica Ortodoxă îl cinsteşte în rugăciune pe Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, Făcătorul de Minuni.

La această frumoasă prăznuire, PS Ioan a rostit un deosebit de bogat şi plin de semnificaţii cuvânt de învăţătură, în care a scos în evidenţă frumuseţea vieţii şi a minunilor Sfântului Ierarh Spiridon:

„Biserica Ortodoxă se află astăzi, 12/25 decembrie, în zi de sărbătoare, pentru că în întreaga lume dreptmăritoare este sărbătorit un mare ierarh al Bisericii, de la începuturile vieţii bisericeşti, din veacul al patrulea al Creştinismului şi un mare sfânt făcător de minuni, Sfântul Spiridon, Episcopul Trimitundei din Cipru, ale cărui sfinte moaşte se găsesc într-o altă insulă a lumii elenismului, şi anume în Kerkira sau Corfu.”

„Sfântul Spiridon s-a învrednicit, datorită sfinţeniei vieţii sale, de darul facerii de minuni încă de când trăia pe pământ. Acest dar a sporit în intensitate după naşterea sa în ceruri, astfel încât necontenit Sfântul Spiridon săvârşeşte minuni pentru toţi cei credincioşi care îl cheamă în ajutor pe el, iar ca dovadă a acestor minuni stau veşmintele sfântului, şi îndeosebi papucii săi. În fiecare an, în ajunul sărbătorii, în biserica ce-i poartă numele şi îl are ca ocrotitor din insula Corfu, şi unde se află sfintele sale moaşte, singura biserică ortodoxă din lume ce are orgă, din timpul stăpânirii veneţiene asupra insulei, îi sunt schimbate veşmintele şi papucii, iar ca semn al grabei şi trudei cu care sfântul merge, în taină, în toată lumea, pentru a veni în ajutorul celor care îl cheamă, veşmintele arată ca fiind folosite, iar papucii săi sunt uzaţi, sunt tociţi.”

„Aşa cum ştim, între trupurile proslăvite ale sfinţilor şi sufletele lor din ceruri există o strânsă legătură, căci sfintele moaşte de pe pământ, ale oricărui sfânt, sunt făcătoare de minuni. Între toate sfintele moaşte, ale tuturor sfinţilor, moaştele Sfântului Spiridon dovedesc cu prisosinţă că sunt făcătoare de minuni, în fiecare an, prin uzarea veşmintelor şi, în special, a papucilor pe care îi poartă Sfântul Spiridon, ce sunt prezentaţi mulţimii credincioşilor cu urmele purtării, pentru ca să înţeleagă toată lumea că sfântul răspunde cu dragoste celor care îl cheamă în ajutor şi în zilele noastre”, a menţionat Episcopul Ioan.

Bunilor credincioşi dreptmăritori care poartă numele Sfântului Spiridon şi derivate ale acestuia, dar şi tuturor celor prezenţi, le-a urat ani mulţi şi binecuvântaţi, multă sănătate, mult spor duhovnicesc şi bucurii sfinte, pentru a întâmpina Naşterea Domnului cu inimile deschise şi sufletele pline de lumină.

Astăzi, la Sfânta Liturghie, a participat și Preacuviosul părinte arhimandrit Serafim (Razmerița), egumenul mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Țâpova, care l-a felicitat pe Arhipăstorul sorocean cu prilejul împlinirii a doi ani din ziua alegerii în treapta de episcop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *