Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cinstit în rugăciune la biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din s. Zastînca, r. Soroca

IMG_9199

„Ca un apărător al celor robiți şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, conducătorilor ajutători, Purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (Troparul Sf. Mc. Gheorghe)

Cu prilejul cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, numeroși credincioși, avându-l în frunte pe Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, s-au adunat în biserica cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel din s. Zastînca, r. Soroca, pentru a cere prin rugăciune mijlocirea acestui mare martir al creștinătății în fața Domnului.

Alături de Preasfințitul Episcop Ioan au coliturghisit, Protopopul de Soroca, Prot. mitr. Nicolae Craveț, parohul bisericii din Zastînca, Prot. Vadim Patrinica, precum și un sobor de clerici din cadrul Vicariatului de Soroca.

La slujbă a participat și președintele raionului Soroca, Dl Mihai Mîțu, originar din această localitate.

Pentru activitatea sârguincioasă spre mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, Preasfințitul Episcop vicar a decorat mai mulți slujitori, după cum urmează:

  • parohul bisericii din Zastînca, Prot. Vadim Patrinica – decorat cu dreptul de a purta paliță și cruce cu pietre scumpe.
  • Prot. Vadim Zlotea – decorat cu dreptul de a purta paliță.
  • Protodiaconul Anatolie Cobzac – decorat cu dreptul de a purta camilafcă.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Episcop Ioan, a rostit un cuvânt de învățătură, îndrumând credincioşii la aceleaşi fapte vrednice de laudă pe care le-a făcut şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în decursul vieții sale. Mai apoi, Preasfințitul Episcop Ioan, a prezentat succint viața şi pătimirea Sfântului Mucenic Gheorghe.

Săvârșind Sfânta Liturghie, PS Ioan înconjurat de soborul preoțesc, a oficiat un Tedeum de mulțumire, iar mai târziu Preasfinția Sa a felicitat călduros pe toți omagiații zilei de astăzi, dar şi pe toți care poartă derivatele numelui – Gheorghe.

Spre final, parohul bisericii Prot. Vadim Patrinica, a mulțumit PS Episcop Ioan, preoților prezenți și credincioșilor pentru bucuria de a sluji împreună, făgăduind drept-măritoarei adunări, că și în viitor va depune strădanie necontenită întru propășirea Adevărului și a valorilor perene ale Sfintei noastre Ortodoxii.

Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *