Teologi din Grecia întâmpinaţi la Palatul Mitropolitan

7718_1333381361_388În seara zilei de 2 aprilie, la sediul mitropolitan au fost primiţi profesorii Gheorghe Metallinos şi Dimitrios Țelenghidis veniţi din Grecia pentru a susţine conferinţe la tema „Secularizarea Europeană și rezistența ortodoxă”.

Oaspeţii au fost întâmpinaţi de către Secretarul Mitropolitan, Prot. Mitr. Vadim Cheibaş şi Arhim. Ioan (Moşneguţu), secretar al Eparhiei de Ungheni şi Nisporeni, care i-au salutat din partea ÎPS Mitropolit Vladimir.

În cadrul întrevederii s-a discutat despre situaţia Bisericii Ortodoxe din Moldova în contextul noilor tendinţe de integrare europeană. S-a făcut referire la predarea religiei în instituţiile preuniveristare, la activitatea şcolilor duminicale şi la alte activităţi ale Bisericii.

Au fost scoase în evidenţă şi unele probleme de ordin social, când în societate sunt propagate şi chiar recomandate lucruri care contravin moralei noastre creştine.

S-a discutat în mod special asupra proiectului legii anti-discriminare impus de către organismele internaţionale şi despre îngrijorările Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Părintele Vadim Cheibaş s-a interesat despre situaţiile similare cu care s-a confruntat Grecia şi despre măsurile pe care le-a întreprins Biserica Elenă pentru a depăşi aceste crize.

Împărtăşind experienţa Greciei, invitaţii au declarat că primele impresii ale vizitei în Moldova sunt încurajatoare în ceea ce priveşte capacitatea societăţii autohtone de a rezista ispitelor şi provocărilor, iar Biserica Ortodoxă va reuşi să treacă peste aceste obstacole.

Totodată, Pr. prof. Gheorghe Metallinos a venit cu o donaţie de carte intitulată „Mărturisesc un Botez”, al cărei autor este şi care explică calea spre Ortodoxie prin poarta Botezului.

La finalul discuţiilor, părintele Vadim Cheibaş a mulţumit oaspeţilor pentru disponibilitatea de a veni în ţara noastră şi s-a arătat convins că această serie de întâlniri cu slujitorii şi creştinii ortodocşi va fi de un real folos pentru distingerea pericolelor pe care le comportă secularismul şi urmările acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *