Preasfințitul Ioan de Soroca si-a sărbătorit ocrotitorul ceresc, pe Sf. Ap. și Ev. Ioan Teologul

În Duminica a VI-a după Învierea Domnului (a orbului din naștere) și prăznuirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, Preasfințitul părinte Ioan, episcop de Soroca, vicarul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca.

La această slujbă, alături de Episcopul Sorocii au înălțat rugăciuni: prot. mitr. Nicolae Craveț, protopop și secretar al Vicariatului de Soroca, prot. mitr. Pavel Vuluță, protopop de Drochia, PC arhim. Savatie (Cvasnîi), duhovnicul mănăstirii Șuri și un sobor de preoți și diaconi.

Preasfinția Sa, și-a serbat astăzi ocrotitorul spiritual. Ierarhul a rostit în cadrul Sfintei Liturghii rugăciuni de mulțumire pentru harul revărsat de Dumnezeu asupra sa și asupra credincioșilor.

După pericopa evanghelică ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură relatat din textul evanghelic rânduit, totodată a vorbit și despre viața și activitatea Sfântului Ioan Evanghelistul, cel care l-a urmat cu iubire și smerenie pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

După Sfânta Liturghie, episcopul Ioan a sfințit Crucile destinate pentru turlele catedralei episcopale din Soroca după care a oficiat un te-deum de sănătate și mulțumire Preabunului Dumnezeu, Maicii Sale, ocrotitorului ceresc, Sf. Ap. și Ev. Ioan Teologul dar și tuturor Sfinților.

La final, Preasfințitul Ioan a fost felicitat călduros de către preoți și creștinii veniți la Sfânta Liturghie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *