A doua parte a Canonului Sf. Andrei Criteanul, la Catedrala episcopală din Soroca

În seara zilei de marţi din prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan a citit Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca, în prezența a numeroși credincioși care au venit să pună început bun acestei perioade de înfrânare şi de sporire a rugăciunii pentru purificare şi sporire duhovnicească.

Chipul fiecărui creştin vorbea de trăirea profundă a acestor momente sobre şi solemne, ce au puterea de a transpune pe cei cu credinţa vie şi curată într-un al spaţiu, străin de grijile şi preocupările lumeşti.

Canonul citit în această seară cât și toate celelalte rugăciuni și servicii divine tipice Postului Mare, au menirea de a ajuta creștinul să dobândească pocăința cea adevărată și smerenia, de aceea toți credincioșii sunt chemați la sfintele biserici pentru a se apropia de Dumnezeu și pentru a trăi Cuvântul Evangheliei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.