Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, îşi sărbătoreşte hramul

IMG_2419

Astăzi, când Biserica îi cinsteşte pe Sfinţii Trei Ierarhi, Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova îşi sărbătoreşte hramul. În această binecuvântată zi, capela „Sfinţilor Trei Ierarhi” de pe teritoriul ATOM a întâmpinat cu uşile larg deschise numeroşii seminarişti, studenţi şi enoriaşi, pregătiţi duhovniceşte pentru a sărbători acest eveniment, prin participarea la serviciul divin praznical.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către un sobor preoţesc, în frunte cu Părintele Arhimandrit Ioan (Moşneguţu).

La finele slujbei, după ce slujitorii Altarului, dimpreună cu poporul binecredincios au rostit Rugăciunea Domnească, Preacuviosul Părinte Ioan, a dat citirii mesajului de felicitare al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, adresat cu prilejul hramului ATOM, în care se menţionează următoarele: „Prin bunăvoința lui Dumnezeu și prin mijlocirea Sfinților Trei Ierarhi, am ajuns să ne bucurăm duhovnicește şi în acest an de hramul Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova.

Această bucurie este cu atât mai mare și cu atât mai justificată, cu cât în fiecare an, unica noastră instituție de învățământ teologic superior, capătă o importanță spirituală, dar și intelectuală tot mai mare…

…Această frumoasă sărbătoare, prăznuită creștinește aici și acum, este cel mai frumos prilej, pentru ca, unindu-ne în rugăciune și în cuget să continuăm munca, cu adevărat monumentală, de zidire, de împlinire, dar mai ales de mântuire, a noastră, a tuturor.
Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă însuflețească în nobila lucrare pe care o faceți cu toții.”

La rândul său, Prot. Conf. Univ. Dr. Vetcislav Cazacu, Prorector al Academiei Teologice, şi-a exprimat gratitudinea faţă de Vlădica Vladimir, pentru mesajul călduros şi părintesc, precum şi pentru susţinerea permanentă acordată corpului didactic şi învăţăceilor din cadrul instituţiei de învăţământ, subliniind faptul că şi în continuare, aici se vor depune toate eforturile necesare pentru formarea şi educarea tinerilor teologi, demni de slujirea Bisericii lui Hristos.

Sursa: www.mitropolia.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *