Clerici ai Mitropoliei Moldovei au absolvit Aspirantura și Doctorantura Patriarhiei Ruse

5452_1309640174_334În ziua de 29 iunie, Arhimandritul Ambrozie (Munteanu), starețul Mănăstirii Hârjauca, Arhimandritul Ioan (Moșneguțu), stareț al Mănăstirii Hârbovăț și secretar al Eparhiei de Ungheni și Nisporeni și Protoiereul Mitrofor Teodor Roșca, duhovnic-administrator al Mănăstirii Ciuflea din Chișinău, au participat la actul festiv de înmânare a diplomelor de absolvire a Aspiranturii și Doctoranturii în cinstea „Sfinților Kiril și Metodiu” din cadrul Patriarhiei Moscovei.

Ceremonia a avut loc în biserica aspiranturii şi a dematrat cu slujba Te Deum-ului oficiat de către ÎPS Ilarion (Alfeev), Mitropolit de Volokolamsk, președinte al Departamentului Relații Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse și Rector al acestei instituții de învățământ.

Au fost apreciate eforturile depuse de teologii noştri, care pe parcursul a doi ani  au studiat  mai profund câteva discipline teologice, axându-se pe aspecte ce ţin de Biserică şi Societate, precum şi pe cunoaşterea limbilor moderne şi clasice. La finele studiilor fiecare dintre studenţi a prezentat o lucrare ştiinţifică la una din cele mai strigente provocări a contemporaneităţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *