Credincioși soroceni au fost prezenți în noaptea pascală la Slujba de Înviere

Credincioși soroceni au fost prezenți în noaptea pascală la Slujba de Înviere, de la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul cetate Soroca.

Împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Preasfinţitul Ioan, Episcopul Sorocii, Vicarul Mitropoliei Moldovei a oficiat începutul slujbei de Înviere în pridvorul Catedralei, după care a săvârșit Utrenia pascală și Sfânta Liturghie în locașul de cult.

Şi în acest an, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, toate eparhile din ţară, printre care şi Vicariatul de Soroca, s-au împărtăşit de Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Cu prilejul prealuminatului și mântuitorului praznic al Învierii Domnului, după Sfânta Evanghelie din cadrul dumnezeieștii Liturghii, Episcopul Ioan a dat citire Pastoralei Înaltpreasfințitului Părinte Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Frumusețea slujirii arhierești a fost împodobită de cântările speciale ale acestei zile, răspunsurile la strană fiind date de corul Catedralei.

La finalul Sfintei Liturghii, PS Ioan a binecuvântat ofrandele de sărbătoare aduse de credincioși și a adresat un cuvânt de învățătură, de binecuvântare și felicitare, prilejuit de mărețul praznic al Învierii Domnului, celor au avut dragostea și răbdarea de a petrece noaptea binecuvântată în atmosfera de rugăciune specifică acestei zile, după care, conform tradiției îndătinate, a ciocnit un ou roșu cu fiecare dintre cei prezenți, rostind salutul pascal „Hristos a înviat!”.

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos constituie adevărul fundamental al credinței creștine, dar şi temei al învierii noastre. Marele Apostol Pavel vine cu mărturie convingătoare în acest sens: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnica şi credința voastră” (I Corinteni 15, 14).

Cu aleasă bucurie duhovnicească mergem în noaptea Învierii la sfintele biserici să primim „Lumina lui Hristos, care luminează tuturor”, participând mai apoi la Dumnezeiasca Liturghie praznicală. Mare şi sfântă este ziua aceasta, numită „Praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor”.

Să folosim prilejul sărbătorii Învierii Domnului pentru a înlătura ceea ce ne separă şi ne îndepărtează pe unii de alții. Să aducem în relațiile noastre cu semenii lumină din lumina Învierii Domnului.

Netăgăduita bucurie a Învierii Mântuitorului Hristos să domnească pururi în sufletele şi viețile noastre, iar Cel ce a biruit moartea, pentru noi şi pentru a noastră mântuire să ne hărăzească cu darurile Sale, pline de lumină, sănătate, prosperitate şi desăvârșire!

Totodată, Ierarhul a transmis credincioşilor să prăznuiască aceste zile ale Sfintelor Paşti cu pace, bucurie și în bună înțelegere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *