Cuviosul Serafim de Sarov cinstit liturgic în parohia „Întâmpinarea Domnului” din orașul Sângera

În fiecare an la data de 1 august Biserica prăznuiește aflarea moaștelor Cuviosului Serafim al Sarovului. Cu acest binecuvântat prilej, în ziua Cuviosului părinte Serafim, Episcopul Ioan al Sorocii, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul „Sfântul Serafim de Sarov” din cadrul parohiei „Întâmpinarea Domnului” din orașul Sângera, municipiul Chișinău.

Ierarhul a fost primit cu bucurie de către preotul Daniel BURUIANĂ, parohul comunității împreună cu enoriașii săi.

După încheierea slujbei, vlădica Ioan i-a felicitat pe creștinii și preoții veniți la ziua de sărbătoare, vorbindu-le despre viața sfântului.

Totodată, arhiereul vicar a transmis un mesaj de felicitare și întărire duhovnicească prezenților la slujba hramului din partea Mitropolitului VLADIMIR, îndemnându-i să manifeste râvnă și spirit sprijinitor în lucrarea de construire a locașului sfânt.

Părintele paroh Daniel a mulțumit Preasfinției Sale, clerului și drept-măritorului popor pentru că au fost împreună la această bucurie praznicală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *