De Sf. Ștefan cel Mare și Sfânt, PS Ioan a coliturghisit alături de ÎPS Vladimir la Biserica „Tuturor Sfinților proslăviți în pământul Moldovei” din sectorul Rîșcani al Capitalei

Miercuri, 15 iulie 2020, zi în care este cinstit Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, a săvârșit Sfânta Liturghie praznicală și Sfințirea Bisericii „Tuturor Sfinților proslăviți în pământul Moldovei” din sectorul Rîșcani al Capitalei.

Alături de Chiriarhul Bisericii noastre au înălțat în această zi rugăciuni: PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan, PC Părinte Nicolae Roșca, Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea, Prot. Mitr. Boris Papuc, paroh al sfintei biserici, Prot. Mitr. Iurie Zagnat, protopop al sect. 4 al capitalei precum și alți clerici din cuprinsul eparhiei.

În ziua pomenirii Sf. Ștefan cel Mare, numit și „Atletul lui Hristos”, apărător al Credinței Ortodoxe și un mare ctitor de sfinte lăcașe, la slujba bisericească a onorat cu prezența, Excelența Sa, Dl. Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova.

În timpul Vohodul mic, Prot. Mitr. Boris Papuc, parohul sfintei biserici, a fost avansat de către Întîistătător, cu dreptul de a săvârși Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Rugăciunea „Tatăl Nostru”.

Numeroși credincioși din capitală dar și din țară,  au participat la slujbă, aducând prinos de rugăciune Sfântului Ștefan cel Mare.

În cuvântul de învățătură, ÎPS Mitropolit Vladimir i-a felicitat pe toți cei prezenți cu ocazia frumoasei sărbători, urându-le să se bucure de mijlocirea Sfântului Ștefan cel Mare în fața lui Dumnezeu și să ia aminte la exemplul său jertfelnic pentru propășirea credinței și a neamului.

Totodată, ÎPS Mitropolit Vladimir a înștiințat pe enoriașii prezenți la Sf. Liturghie despre tradiționalul Drum al Crucii care va porni de la Biserica de lemn de la porțile orașului, pentru detalii accesați https://mitropolia.md/

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la absolvirea primei promoții din cadrul Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova. Cu acest prilej, Preoții promoției de atunci l-au felicitat călduros pe Părintele lor Duhovnicesc, ÎPS Vladimir cu această frumoasă sărbătoare.

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a adus o jertfă unică pentru Moldova. El a arătat iubire jertfelnică pentru ţară şi pentru Biserică. De foarte multe ori pe câmpul de luptă s-a aflat în primejdie de moarte. Adesea s-a expus pentru a-i încuraja pe ai săi, punându-se în starea de jertfă. Ştefan cel Mare a fost iubit de popor, în primul rând, pentru credinţa Sa şi pentru vitejia Sa jertfelnică”, a menționat Mitropolitul.

Sursa: https://mitropolia.md/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *