Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul) la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

În Duminica a patra din Postul Mare, a Cuviosului Părinte Ioan Scărarul, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare la Catedrala Mitropolitană din Chișinău.

După citirea pericopei evanghelice de la Marcu (cap. 9, v. 17-32) care prezintă Vindecarea fiului lunatic, Episcopul Ioan a vorbit credincioșilor prezenți despre puterea credinței.

De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit și despre Sfântul Ioan Scărarul: „Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Ioan Scărarul sau Sinaitul. Duminica a IV-a din Postul Mare este închinată întotdeauna Sfântului Cuvios Ioan Scărarul.

Acest sfânt cuvios s-a născut la sfârșitul secolului al VI-lea și a viețuit în Muntele Sinai până în anul 649, când a fost chemat la veșnicele locașuri. A dus o viață de sfințenie, de curăție.

Ați auzit în Evanghelia care s-a citit astăzi dedicată Sfântului Ioan Scărarul că sunt fericiți cei curați cu inima, fiindcă aceea Îl pot vedea pe Dumnezeu. Iată, unul dintre acești fericiți a fost chiar Cuviosul Ioan Scărarul. Și-a curățit inima și L-a văzut pe Dumnezeu unde și odinioară Moise L-a văzut aievea, tot pe Muntele Sinai, întru lumina Sa cea pururea fiitoare. Cuviosul Ioan a devenit foarte cunoscut și foarte iubit prin cartea duhovnicească pe care ne-a lăsat-o, scriindu-o la îndemnul Cuviosului Ioan Egumenul Mănăstirii din Rait.

Această carte, de la care a primit și apelativul de Scărarul, se numește Scara urcușului duhovnicesc sau Scara Raiului și cuprinde 30 de capitole în care ni se înfățișează cum putem să urcăm mistic spre desăvârșire, împodobindu-ne duhovnicește prin virtuți.”

Totodată, Episcopul Ioan i-a îndemnat pe credincioși să petreacă și în continuare Sfântul și Marele Post în rugăciune, curăție și semerenie, or tocmai smerenia este o condiție esențială a credinței, iar lucrarea credinței se face simțită prin urmarea învățăturii Bisericii.

Duminica viitoare, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a V-a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca).

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *