Episcopul Ioan al Sorocii a participat la festivitatea dedicată încheierii Caravanei Recunoștinței, organizată la Ialoveni

În a doua parte a zilei de vineri, 7 octombrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la invitația părintelui diacon Ioan SCUTARU, șef al Direcției Generale Educație a Consiliului Raional Ialoveni, Preasfințitul Ioan de Soroca, Episcop-vicar Mitropolitan, a participat la festivitatea de încheiere a Caravanei Recunoștinței, organizată cu prilejul Zilei Lucrătorului din Învățământ, sub auspiciile Direcției Generale Educație din acest raion.

Evenimentul s-a desfășurat în incinta Căminului Cultural din satul Bardar, raionul Ialoveni, la care au participat autorități raionale, învățători, profesori, educatori ai instituțiilor educaționale din raion, dar și alți invitați.
Cu un mesaj de salut către cei prezenți s-a adresat părintele diacon Ioan SCUTARU, șeful Direcției Generale Educație, apoi cadrele didactice au primit diplome din partea Parlamentului, Guvernului, Ministerului Educației și Cercetării, dar și distincții bisericești ale Mitropoliei Moldovei.
Prezent la sărbătoare, scriitorul Arcadie SUCEVEANU a oferit tinerilor specialiști din învățământ câte un set de cărți, dorindu-le succese și râvnă pe tărâmul pedagogiei.
În contextul zilei profesorului, Preasfinția Sa a transmis mesajul de felicitare al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, a Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, exprimând, totodată, pioasă recunoștință tuturor celor implicați în procesul educațional, pentru munca asiduă și dedicația arătată.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *