Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătorită la Catedrala episcopală din Soroca

La sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, vineri, 27 septembrie 2019, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.

La slujba de sărbătoare au participat clericii și enoriașii bisericii centrale a orașului.

În cuvântul predicatorial, Episcopul Ioan, a vorbit despre cinstirea semnului Sfintei Cruci, evidenţiind faptul că Crucea a devenit un semn al identităţii creştinilor, încă din timpul Sfinţilor Apostoli. Episcopul vicar a vorbit şi despre aflarea, de către Sfânta Împărăteasă Elena, a lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

„Iubiţi credincioşi, în această zi de cinstire a Sfintei Cruci, lumina Crucii ne cheamă să ne întărim credinţa şi să sporim în iubirea jertfelnică, smerită şi milostivă a lui Hristos care s-a arătat pe Cruce.

Pentru noi, creştinii ortodocşi, Crucea este dătătoare de viaţă. Lemnul pe care a fost răstignit Fiul lui Dumnezeu întrupat, din lemn al blestemului, începând cu lemnul cel vechi din grădina Raiului, din care a gustat Adam şi a căzut în păcat, călcând porunca lui Dumnezeu de a nu gusta din roada acelui lemn, deci lemnul care fusese blestem, pentru noi cei care credem în Hristos Domnul, a devenit izvor de binecuvântare”, a menționat ierarhul sorocean.

După Liturghie a fost săvârșit un Tedeum, iar mai apoi PS Ioan a dat binecuvântarea cuvenită numeroșilor enoriași, îndemnându-i la fapte bune și viață trăită în numele Domnului Hristos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *