Liturghie arhierească în Mănăstirea Saharna de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev

O, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, să nu lepezi rugăciunile noastre înălţate înaintea chipului tău celui făcător de minuni.

De sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev, Vineri, 5 august, cu binecuvântatea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul-vicar, Preasfințitul Ioan de Soroca, a săvârșit Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfânta Treime” din Saharna, la care au participat Arhimandritul Adrian (Baciu), Starețul mănăstirii, un sobor de preoți din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova dar și numeroși pelerini.

În cuvântul predicatorial, Preasfinția Sa a împărtășit pelerinilor crâmpeie din istoria Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev, care este una dintre cele mai cinstite sfinte odoare în toată lumea slavă: este cinstită în Rusia, Bosnia, Serbia, Bulgaria și alte locuri.

Această sfântă icoană este cinstită cu multă evlavie și de către obștea monahală a mănăstirii Saharna, iar în fiecare an slujba praznicală este oficiată de către un arhiereu, în semn de mare binecuvântare pentru obște, fiii dragi ai Maicii Domnului și pelerinii acestui așezământ sfânt. Or, ce este mai frumos, decât o cântare în unison închinată ocrotitoarei cerești a neamului omenesc: ,,Bucură-te, lauda Poceaevului, nădejdea și mângâierea a toată lumea!»

După Liturghie, a urmat înconjorul catedralei „Învierea Domnului” și a fost oficiat un Te-deum de mulțumire, iar mai apoi, Episcopul Ioan a transmis mesajul de binecuvântare al ÎPS Mitropolit VLADIMIR, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este prăznuită vineri în Săptămâna Luminată, pe 23 iulie/5 august și pe 8/21 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.