Mеsаjul dе fеliсitаrе аl Preasfințitului Ioan, Episcopul Sorocii, аdrеsаt Preasfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, cu prilejul sărbătoririi Ocrotitorului Ceresc

PS Ioan, Episcopul Sorocii, Vicar Mitropolitan și Președinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, a adresat PS Nicodim Episcop de Edineț și Briceni, un mesaj de felicitare cu prilejul celebrării zilei onomastice:

Preasfinția Voastră,

Cu prilejul sărbătoririi Ocrotitorului Ceresc al Preasfinției Voastre – Sfântul și Dreptul Nicodim, am deosebita bucurie și dragoste de a Vă adresa cordiale felicitări dimpreună cu alese urări de ani lungi de viață, multă sănătate, pace și bucurii duhovnicești.

Mântuitorul Hristos, Arhiereul cel Veșnic, pentru rugăciunile Sfântului Dreptului Nicodim ocrotitor spiritual al Preasfinției Voastre, să Vă dăruiască ajutorul Său sfânt în toată lucrarea cea bună și în continuare aceeași râvnă, înțelepciune și putere de care ați dat dovadă și până acum în apărarea, păstrarea și promovorea credinței noastre ortodoxe.

Asigurându-Vă de aleasa noastră prețuire, în zi de sărbătoare, ne rugăm Bunului Dumnezeu să Vă întărească duhovnicește și trupește în realizarea activităților pastorale și misionare pe care le desfășurați spre mântuirea sufletească a credincioșilor în de Dumnezeu păzita Episcopie de Edineț și Briceni.

Întru mulți și fericiți ani!

Cu dragoste întru Hristos,

IOAN,
EPISCOP DE SOROCA,
VICAR AL MITROPOLIEI CHIŞINĂULUI ŞI A ÎNTREGII MOLDOVE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *