Marele duhovnic român al sec. XX – Părintele Sofian Boghiu – a fost comemorat la baștina sa

Un sobor de preoți, credincioși și tineri, în frunte cu Episcopul Ioan al Sorocii, s-au adunat la Cuconeştii Vechi – baștina Părintelui Sofian Boghiu – pentru a cinsti memoria marelui duhovnic român originar din Basarabia, unul dintre fondatorii grupului de rezistenţă „Rugul Aprins”, cunoscut mărturisitor al Bisericii în perioada regimului comunist.

Luni, 7 octombrie 2019, a fost săvârșită slujba de pomenire a Părintelui Sofian Boghiu în ziua nașterii sale de către un sobor de slujitori în frunte cu PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, în fața Crucii memoriale din cadrul Centrului cultural-istoric „Cuconeștii Vechi”, cu prilejul aniversării a 107 ani de la naşterea marelui duhovnic al neamului nostru, ucenicul sfântului Ioan „cel străin” (Ivan Kulîghin) de la Optina și fostul arhimandrit și stareț al mănăstirii Antim, născut la 7 octombrie 1912.

Slujba de pomenire a fost condusă de către PS Ioan al Sorocii, la care a fost prezent și pr. Mihail Bortă, redactor-șef al portalului Moldova Ortodoxă și consilier mitropolitan, pr. Alexandru Ilescu, chelar al Catedralei episcopale din Soroca, pr. Ilie Gobjilă, paroh al bisericii din s. Cuconeștii Noi, Edineț, Protodiaconul Oleg Pascal și ipodiaconii Catedralei mitropolitane din Chișinău.

La finalul slujbei panihidei, Vlădica Ioan, aflat în acest an pentru prima oară la baștina părintelui Sofian, a adresat celor prezenți un cuvânt ziditor în care a evocat viața, personalitatea și faptele marelui duhovnic basarabean.

La eveniment au fost prezenți în premieră și reprezentanți ai Grupului de tineri voluntari „Părintele Sofian Boghiu” din cadrul Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate, dimpreună cu coordonatorul grupului, teologul Serghei Crudu, care și-au cinstit pentru prima oară îndrumătorul duhovnicesc la baștina sa. Grupul de voluntari s-a format la începutul acestui an de învățământ cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și este alcătuit din tineri elevi și studenți din capitală, care se implică activ și susțin opera filantropică și de asistență socială a Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Acum câțiva ani, creștinii Ion Bortă și Natalia Voina, locuitori ai satului Cuconeştii Vechi, au înființat Asociația cultural-istorică „Noua Galilee”, la iniţiativa cărora s-a procurat un teren pentru amenajarea casei muzeu „Părintele Sofian Boghiu”. Pe stânca de pe malul abrupt al Prutului, unde obișnuia să petreacă în ultimele sale vizite părintele Sofian în Basarabia, s-a ridicat o răstignire din piatră de Cosăuți, iar în preajmă s-a amenajat o terasă cu vedere către râul Prut.

De asemenea, aici se găsește și foișorul părintelui Sofian, care la fel este parte a Memorialului „Arhimandrit Sofian Boghiu”. Acesta poate fi observat de la câțiva zeci de kilometri.

În prezent se efectuează lucrări de restaurare a casei muzeu „Părintele Sofian Boghiu”, singura urmă de așezare geografică rămasă după dispariția fostului sat Cuconeștii Vechi. Odată cu construcţia Nodului Hidrotehnic „Costeşti-Stânca”, o bună parte a satului a fost sortită pieirii, iar străvechea vatră a cuconeştenilor a fost acoperită în mare parte de apele lacului de acumulare.

Evenimentul comemorativ din acest an s-a încheiat cu tradiționalul concert de cântare duhovnicească dedicat în memoria Sfinților Închisorilor, prezentat de către Corul parohiei cu hramul „Sf. Ierarh Spiridon” din Chișinău, condus de preoteasa Magdalena Bortă, precum și elevii Gimnaziului din s. Cuconeștii Noi, după care oaspeţii au făcut o excursie pe malurile pitorești ale Prutului, precum și la casa muzeu, unde au făcut cunoștință cu mersul lucrărilor de renovare.

La final, copiii au primit din partea Preasfințitului Ioan iconițe, cărți de rugăciuni și literatură duhovnicească.

Întâlnirea de suflet a fost organizată de către Asociația cultural-istorică „Noua Galilee” în colaborare cu Primăria și Gimnaziul din s. Cuconeștii Noi, din raionul Edineț, având binecuvântarea Mitropolitului Vladimir al Chișinăului și al întregii Moldove și a Episcopului locului, Nicodim de Edineț și Briceni.

Arhimandritul Sofian Boghiu, cunoscut duhovnic al românilor, supranumit de părintele Cleopa Ilie apostolul Bucureștilor, a fost deopotrivă pictor bisericesc și mărturisitor al credinței, pentru care a și fost întemnițat între anii 1958-1964.

Părintele Sofian, trecut la cele veşnice la data de 14 septembrie 2002, a rămas în conștiința celor care l-au cunoscut ca un duhovnic blând, smerit, răbdător și lesne iertător. Apreciat deopotrivă de autoritățile ecleziale, cât și de credincioși, Părintele Sofian a format zeci de tineri care mai târziu au ajuns oameni de nădejde ai Bisericii și ai societății.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *