O expresie a grijii iubitoare pe care Biserica noastră o are față de copii, de Ziua Internațională a Copiilor

Ziua Internațională a Copilului a fost marcată cu o acțiune ce s-a desfăşurat în scuarul Catedralei mitropolitane şi a constat în lansarea de lampioane colorate.

Evenimentul organizat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir a reprezentat un prilej de bucurie atât pentru copii, cât şi pentru părinții acestora.

La final, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan le-a adresat un cuvânt de felicitare în care a menționat următoarele:

„Astăzi, cu prilejul Zilei internaționale a copilului, felicităm și binecuvântăm pe toți copiii, pe toți părinții trupești și sufletești, în mod deosebit, educatorii și educatoarele, profesorii și profesoarele și pe toți cei care ajută copiii să simtă iubirea și binecuvântarea lui Hristos pentru ei.

Evenimentul de astăzi este o expresie a grijii iubitoare pe care Biserica noastră o are față de copii. Însuși Mântuitorul nostru ne îndeamnă să îi imităm pe copii în curăție și în puritatea sufletului. Făcând aceasta noi primim frumusețe spirituală”.

În încheiere, PS Ioan a oferit copilașilor literatură religioasă pentru copii și mult așteptata înghețată.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *