Postul este o dăruire de sine adusă lui Dumnezeu ca recunoștință pentru darul vieții

Postul Paștelui este perioada de pregătire duhovnicească înainte de Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și este cel mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi importante de peste an.

Indiferent de orice grea încercare care se abate asupra umanității, Postul Mare își păstrează valențele sale spirituale, fiind și perioada primăverii duhovnicești, spune Episcopul Ioan de Soroca.

„Am traversat perioade de războaie, foame, însă postul și-a ținut cursul și a arătat efectele sale duhovnicești. Postul este o dăruire de sine adusă lui Dumnezeu ca recunoștință pentru darul vieții. În perioada de padnemie, nimic nu-i încurcă pe credincioși să postească, ba mai mult, trebuie să avem o intensificare a relației cu Dumnezeu prin rugăciune, postire, săvârșirea faptelor bune, iubire față de aproapele nostru, să îngrijim de cei bolnavi – fiecare cum poate, ca să ajugnem în pace și bucurie spirituală la Sfânta Sărbătoare a Învierii”, a declarat în cadrul emisiunii Sputnik Matinal, Episcopul de Soroca.

Prea Sfințitul Ioan Moșneguțu mai spune că Postul Mare este perioada cea mai prielnică de creștere duhovnicească în Hristos a membrilor bisericii, o înfrânare de la tot ce este rău și nepotrivit vieții creștinilor ortodocși și o atașare mai intensă de Hristos și de biserica lui Dumnezeu. Postul în sine nu trebuie perceput doar ca o igienă în plan alimentar, ci înseamnă abstenență de la tot ceea ce încurcă vieții moral-spirituale.

„Nu postiți pentru a le demonstra acest lucru celor din jur, postiți în numele Tatălui vostru. Nu postim pentru a fi văzuți sau lăudați, ci postim pentru ca să ne apropiem mai mult de Dumnezeu”, a conchis Episcopul Ioan Moșneguțu.

Postul Mare durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor. În acest an, Postul Paștelui începe pe 15 martie și se va încheia pe 1 mai.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat pe:

 https://sputnik.md/radio_podcasturi/20210315/33988394/Mesajul-PS-Ioan-Mosnegutu-la-inceput-de-Postul-Mare.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *