Primăvara duhovnicească adusă la Spitalul raional Soroca

4

În prima zi a primăverii, dar şi în perioada pregătitoare Postului Mare, a fost binecuvântată Secţia Reanimare a Spitalului raional Soroca.

Slujba de sfinţire a instituţiei medicale vine în urma parteneriatului stabilit între Spital şi Vicariatul de Soroca.

Serviciul divin a fost oficiat de către Preasfinţitul Episcop Ioan de Soroca, fiind ajutat de către PC Părinte Protopop Nicolae Craveţ şi Protodiac. Anatolie Cobzac.

La eveniment au participat directorul spitalului Valeriu Petrovici, preşedintele raionului Mihai Mâţu, personalul medical şi numeroşi pacienţi internaţi în spital.

De rând cu slujba binecuvântării Secţiei Reanimare, Episcopul Ioan a venit cu un mesaj către cei prezenţi, menţionând între altele: „Trecerea într-un nou anotimp, coincide perioadei Triodului, adevărată primăvară a sufletului, premergătoare Învierii Domnului. Am acceptat cu bucurie invitaţia Dumneavoastră de a ne ruga împreună în această zi plină de soare şi care ne vesteşte renaşterea naturii după o iarnă atât de frumoasă. Am venit cu gând bun pentru personalul medical din acest spital, dorindu-vă putere şi răbdare în această activitate nobilă, de alinare a durerilor celor suferinzi şi de cultivare a unui mod de viaţă sănătos. Probabil, avem o misiune comună – de a vindeca. Or, adevăratul tămăduitor al sufletelor şi trupurilor noastre rămâne a fi Dumnezeu, întru care ne încredem, nouă revenindu-ne rolul de administratori de doctorii. Ne convingem de realitatea că Cel de Sus lucrează prin oameni, iar medicina mereu a colaborat cu Biserică, pentru că au aceeaşi misiune, să fie alături de aproapele bolnav, neputincios şi suferind, încercând să-i aducă sănătatea şi integritatea.”

Au fost vizitate saloanele cu pacienţi, care au primit binecuvântarea ierarhului şi au fost miruiţi cu untdelemn sfinţit.

Instituţiei i-a fost dărută o icoană cu chipul Maicii Domnului şi s-au trasat câteva activităţi comune pentru anul curent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *