PS Ioan: Cel Care a înmulţit pâinea în „loc pustiu” ni Se oferă şi nouă până la sfârşitul lumii ca „Pâine a vieţii”

În Duminica a VIII-a după Cincizecime, 7 august 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitului Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din orașul Chișinău.

„În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Mântuitorul nostru săvârşind minunea înmulţirii celor cinci pâini şi doi peşti, prin care a potolit foamea mulţimilor flămânde, în loc pustiu. După ce au mâncat şi s-au săturat cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii, au mai rămas, spre uimirea tuturor, douăsprezece coşuri cu fărâmituri (Mt. 14, 17-21).

Această minune a fost o prevestire şi o pregătire a ucenicilor pentru darul cel negrăit al „Pâinii Care S-a pogorât din cer” (In. 6, 58), dar pe care Domnul îl va face tuturor la Cina cea de Taină. Acest dar dumnezeiesc este Sfânta Euharistie prin care Hristos, unindu-Se cu noi, ne hrăneşte şi ne desăvârşeşte viaţa cea nouă începută în Botez.

Să-I mulţumim Mântuitorului nostru că a întemeiat Biserica, în care şi prin care se prelungeşte, se comemorează Jertfa Sa de pe Cruce. Aici, Darurile aduse pe Altar se prefac, prin lucrarea Duhului Sfânt, în Trupul şi Sângele Său din care, gustând, primim iertarea păcatelor şi merinde pentru eternitate.

Cel Care a înmulţit pâinea în „loc pustiu” ni Se oferă şi nouă până la sfârşitul lumii ca „Pâine a vieţii”, Care Se mănâncă pururea şi niciodată nu Se sfârşeşte”, a menționat în rostirea predicatorială, PS IOAN.

La final, Episcopul vicar a transmis mesajul părintesc și de binecuvântare al Înaltpreasfințitului VLADIMIR.

Sursa: https://ioanmosnegutu.info/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *