Slujba Prohodului Schiarhimandritului HARALAMPIE (Bostaniuc)

5

În ziua pomenirii Cuviosului Paisie Velicicovski, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la mănăstirea „Sf. Prooroc Ilie” din s. Nicoreni, r. Drochia, am săvîrșit slujba Prohodului Schiarhimandritului HARALAMPIE (Bostaniuc), care timp de șaptesprezece ani s-a nevoit în acest așezămînt.

La această slujbă au participat arhimandritul RAFAEL (Bodiu) împreună cu obștea monahală, protopopii circumscripțiilor Drochia, Soroca, Ialoveni și Rîșcani, clerici și mireni din raioanele de nord ale Republicii, cărora părintele HARALAMPIE le-a fost părinte și povățuitor duhovnicesc.

Adresîndu-mă celor veniți la petrecerea părintelui, am transmis mesajul Mitropolitului VLADIMIR, în care am amintit despre viața și încercările acestui vrednic slujitor al altarului, care și-a onorat misiunea pastorală cu fidelitate, ajungînd la patriarhala vîrstă de nouăzeci de ani, între care unsprezece i-a petrecut în închisorile Siberiei.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.