Slujire arhierească în Duminica a XXXVI-a după Cincizecime la Catedrala mitropolitană

_MG_9477

În Duminica a XXXVI-a după Cincizecime, zi în care se face și pomenirea Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala “Nașterea Domnului” din Capitală. Alături de Întâistătător au coliturghisit Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul mitropolitan, precum și slujitorii sfântului lăcaș.

Fericitul Grigorie a fost, o vreme, și Patriarh al marii cetăți a Constantinopolului, iar la cel de al doilea Sinod ecumenic, ce s-a ținut, la anul 381, în Constantinopol, pe vremea binecredinciosului împărat Teodosie, Sfântul Grigorie a adus multe dovezi contra greșitelor învățături, ce tulburau atunci Biserica. Din cauza unor neînțelegeri, în scurtă vreme, Sfântul a părăsit, însă scaunul patriarhicesc și s-a retras în singurătate, unde până la sfârșitul vieții sale, multe scrieri și poeme de viață duhovnicească, de teologie pe înțeles și de poezie creștină a lăsat Bisericii. În teologia lui, Biserica Răsăritului și-a văzut tălmăcită propria ei teologie despre taina Sfintei Treimi și, iată de ce, ea îl cinstește pe Sfântul Grigorie, ca pe teologul ei cel mai de seamă.

În timpul serviciului divin, Arhiereii au rostit la unison cu numeroșii credincioşi, Crezul și Rugăciunea Domnească, după care au binecuvântat enoriaşii, îndemnându-i spre fapte bune, pentru folosul sufletului şi a mântuirii.

Slujba arhierească din această Duminică, însoţită de rugăciunea râvnitoare a celor prezenţi, a făcut ca această Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie să aducă lumină, împăcare şi bucurie întru Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *