Atunci când creștinii ortodocși încep o anumită lucrare, ei cer binecuvântarea lui Dumnezeu; uneori cer săvârșirea unor rugăciuni speciale pentru buna desfășurare a lucrurilor și înfăptuirea celor planificate. Iar dacă nu se înalță rugăciuni de slujitorii bisericii, totuși pentru orice faptă importană din viață, creștinul cere prin rugăciune, binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu. Despre faptul cât este de importantă binecuvântarea lui Dumnezeu și ajutorul Său ne vorbește Evanghelia rânduită de a fi citită în această duminică.
Într-una din zile Mântuitorul propăvăduia oamenilor care se adunase în jurul Său. Iar după ce terminase de vorbit către cei adunați, Hristos i se adresează apostolului Petru, spunându-i: „Depărtați-vă la adânc şi aruncaţi mrejele voastre, ca să pescuiţi.” Apostolul Petru și Andrei, fratele său, erau pescari de meserie. În perioada despre care vorbim frații încă nu deveniseră ucenicii Mântuitorului și se ocupau de pescuit. La porunca lui Hristos de a merge spre adânc, Simon (viitorul aposol Petru) răspunde: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi nimic n-am prins.” Probabil că fiecare dintre voi, care câtuși de puțin v-ați interesat de pescuit, cunoașteți că noaptea este mult mai lesne de a pescui, pentru că pe timp de noapte peștele nu vede plasa, ce reprezintă un pericol pentru el, pe când ziua mult mai ușor o ocolește. Astfel, Apostolul Petru nu doar relatează despre eșecul pe care l-a avut noaptea, dar deasemenea vine și cu prevenirea ascunsă că ziua vor avea și mai puțină izbândă. Cu toate acestea, el dă dovadă de ascultare și imediat adăugă: „la porunca Ta, voi arunca mreaja.”
Și atunci când mreaja este aruncată, se constată ca s-a prins o mulțime de pește; de fapt era atât de mult, încât mreaja a început să se rupă, și atunci Simon și Andrei au făcut semn tovarăşilor, care erau în cealaltă corabie, ca să vină să le ajute. Ambele bărci erau într-atât de pline cu pește, că abia se țineau la suprafața apei. Și atunci se întâmplă următoarele: Apostolul Petru, cade în genunchi la picioarele Învățătorului și-L roagă: du-Te de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos. „Pentru că, – adaugă Sfântul apostol și Evanghelist Luca – „îl cuprinsese spaimă pe el şi pe toţi cei care erau cu el.”
Apostolul Petru, fiind un pescar cu experiență, își dădea mai bine seama decât oricine că, în cursul normal al lucrurilor să prinzi aici o cantitate atât de mare de pește era imposibil. Și pentru el a devenit clar că s-a întâmplat o adevărată minune. Și atunci, considerându-se nedemn de a fi aproape de Cel, care face astfel de lucruri, îl imploră: „Pleacă de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos ...” Toată noaptea, ei fiind pescari experimentaţi, s-au trudit în zădar, iar acum doar după un singur cuvânt al lui Dumenzeu s-a întâmplat ceva de neînțeles pentru mintea umană.
Practic, același miracol este descris și în Evanghelia după Ioan, cu o singura diferență, că evenimentul despre care vorbim acum, s-a întâmplat la începutul propovăduirii Mântuitorului, iar al doilea are loc după învierea lui Hristos. Astfel Dumnezeu și la începutul și la sfârșitul slujirii Sale mântuitoare, încurajându-și ucenicii, care aveau de trecut prin momente grele, pe baza acestor exemple minunate le-a arătat cât de zădarnice și adesea inutile sunt toate lucrările și efortul care nu au binecuvântarea Sa, și pe cât de rodnice vor fi, dacă Dumnezeu le va spijini și benecuvânta.
Totodată această Evanghelie este încurajatoare și pentru neputințele noastre. Dacă lucrați mult, iar succesul vă ocolește, nu ar fi cazul să vă descurajăți și deznădăjduiți, ci să vă aduceți aminte că Dumnezeu le rânduiește pe toate astfel, încât să nu ne bazăm doar pe abilitățile și cunoștințele noastre, ci să ne dăm seama de slăbiciunele și neputințele noastre care nu pot fi depășite decât prin ajutorul lui Dumnezeu. Hristos Însuși ne spune: „Fără Mine nu puteţi face nimic”.
Iată de ce sunt atât de importante binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu. De atât, de fiecare dată când ne confruntăm cu insuccesul sau chiar eșecul eforturilor depuse, nu ar fi cazul să ne descurajăm, ci să-L chemăm pe Dumnezeu în ajutor. Poate ne vor părea fără de rost eforturile, sau nu vom vedea vreo nădejde de izbândă, să nu renunțăm la munca noastră, ci să cerem sprijinul lui Dumnezeu. Doar un cuvânt al lui Dumnezeu – și toate vor merge altfel. Vom fi surpinși de reuzlatele unei munci binecuvântate de Dumnezeu, dar pentru a primi o astfel de binecuvântate trebuie să dăm dovadă de smerenie, credință și conștiință a nevredniciei proprii.
Atât timp cât omul crede prea multe despre sine, atât cât caută cauza eșecurilor sale în alții, în împrejurările nefavorabile și nu în sine, nu va primi nici ajutorul Lui Dumnezeu. Cunosteți din Evanghelie despre cazul tatălui care căuta vindecare printru fiul demonizat, neprimind ajutor de la ucenicii Mântuitorului, el a dat vina pe ei, și nu pe sine însuși. Când Hristos îi indică motivul real din care nu a putut fi ajutat, el se roagă cu umilință: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele.” Și în același moment primește ajutorul lui Dumnezeu, iar fiul său vindecare.
Puneți-vă toate lucrările în mâna Providenței Divine și rugați-vă ca Dumnezeu Însuși să vă binecuvânteze și să vă ajute în toate faptele și lucrările. Și Cel care a spus: „Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el” – vă va auzi și pe fiecare dintre voi, și vă fi fiecăruia după credința și rugăciunile sale. Nici un ajutor nu poate fi mai mare decât ajutorul dăruit de Dumnezeu ca să dobândim mântuirea și viața veșnică, spre slava Preasfintei Treimi și bucuria tuturor sfinților rugători pentru noi. Amin.
Episcop Ioan (Moşneguţu)