În Duminica dinaintea Botezului Domnului, Episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica centrală a municipiului Soroca

În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 16 ianuarie 2022, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica centrală a municipiului Soroca.

La slujba duminicală au mai participat prot. Alexandru ILESCU, chelar al catedralei, protodiac. Constantin ROTARI-BÎCU, diac. Cristian PERCIUN și credincioșii soroceni.

Cântările Liturghiei au fost interpretate de corul „Sfântul Ioan Damaschin” al catedralei arhierești, condus de către diac. Mihail ROTARI.

În cuvântul de învățătură, Episcopul Ioan a subliniat că: “Pericopa Sfintei Evanghelii de astăzi, ne înfățișează pe Sfântul Ioan Botezătorul – cel mai mare proroc născut din femeie – propovăduind botezul pocăinței și pregătind Calea Domnului, prin îndemnul său, ce va rămâne peste veacuri ca fiind chemarea vieții creștinești: “Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui. Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”.

De asemenea, trebuie să avem permanent în suflet și în minte că: “Printr-o curată şi sinceră examinare a conştiinţei, prin lacrimi de căinţă, prin post şi rugăciune, prin fapte de milostenie, prin slujire creştină şi mai ales prin mărturisirea păcatelor şi prin Sfânta Împărtăşanie vom găti, zi de zi, calea Domnului în inimile noastre!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *