Duminica a VII-a după Pogorârea Duhului Sfânt prăznuită liturgic la catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca

În Duminica a VII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, 23 iulie 2023, Preasfințitul Ioan, episcop de Soroca, vicar mitropolitan a liturghisit la catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca.

În cuvântul predicatorial, episcopul Sorocii a explicat învățăturile duhovnicești ce se desprind din pericopa evanghelică a Vindecării celor doi orbi și a unui mut din Capernaum.

Printre cele expuse, ierarhul a menționat următoarele: „În Evanghelia de astăzi se arată măreția puterii celor care cred cu adevărat. Deoarece, credinţa este un har dumnezeiesc, prin care credincioşii primesc toate făgăduinţele şi adevărurile descoperite de Dumnezeu; este, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1).

De aceea, se cuvine să ne împodobim cu virtutea credinţei, care ne asigură cununa mântuirii, precum afirmă Sfântul Apostol Petru: „Răsplata credinţei voastre e mântuirea sufletelor” (I Petru 1, 9). Iar Mântuitorul ne promite această răsplată, când ne spune: „Fie vouă după credinţa voastră!” (Mt. 9, 29)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *