† Botezul Domnului – Dumnezeiasca Arătare, la Catedrala episcopală din Soroca

Miercuri, 19 ianuarie 2022, la slăvita sărbătoare a Botezului Domnului, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, în prezența clerului și a credincioșilor soroceni.

După citirea Pericopei Evanghelice, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt predicatorial:

„Această taină mare a Botezului Domnului este pentru Biserică cea mai mare binecuvântare fiindcă prin Botez Biserica lui Hristos se măreşte, se întinde în spaţiu la toate popoarele şi în timp de-a lungul generaţiilor. Prin Botez nu se dăruieşte doar iertarea păcatelor, ci şi înfierea omului în Dumnezeu Fiul prin lucrarea Duhului Sfânt când a zis Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit Dumnezeu. Tatăl a cuprins şi umanitatea Fiului, nu numai dumnezeirea Lui şi prin aceasta ne-a cuprins pe noi pe toţi, cei care ne botezăm în numele Preasfintei Treimi.

Este o mare bucurie să ne aducem aminte că cei care ne-am botezat în Hristos în Hristos ne-am şi îmbrăcat”, a menţionat Episcopul Ioan.

Sfintei Liturghii a urmat rânduiala sfințirii Aghiezmei Mari.

După rugăciunea Pleacă, Doamne, ure­chea Ta şi ne auzi pe noi…., în vasele cu apă a fost afundată Sfânta Cruce şi busuiocul făcându-se semnul crucii de trei ori. După aceea, Episcopul Ioan a stropit pe toţi cei prezenţi cu apă sfinţită, în timp ce se intona troparul În Iordan Botezându-Te Tu Doamne.

Bucuria acestei mărețe sărbători bisericești, enoriașii au transmis-o tuturor celor de acasă: prietenilor, rudelor, apropiaților, celor neputincioși, conform tradiției și binecuvântării primite.

Sărbătoarea de astăzi, mai este numită în popor şi Boboteaza, iar în limbaj teologic-liturgic are şi denumirile de Teofanie sau Epifanie (Arătarea Domnului).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.