Episcopul Ioan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în sâmbăta a III-a a Postului Mare, la catedrala arhierească din Soroca

În sâmbăta a III-a a Postului Mare, 6 aprilie 2024, episcopul Ioan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur în catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.

A doua, a treia şi a patra sâmbătă din Postul Mare sunt zile de pomenire generală a celor răposaţi, părinţi şi fraţi ai noştri, adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice.

După cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, suntem datori să-i iubim pe apropiaţii noştri, ca pe noi înşine, iar în rugăciunile pentru cei răposaţi se arată cea mai mare şi mai desăvârşită dragoste.

Dacă noi în faptă, nu în vorbă ne iubim fraţii, dacă suntem adevăraţi creştini ortodocşi, prin legea care este iubirea aproapelui, suntem datori să ne rugăm pentru sufletele celor răposaţi, dând milostenie pentru mântuirea lor. Doar în puterea noastră stă spălarea păcatelor lor şi deschiderea porţilor raiului. Iar pomenirea lor este datoria sfântă a fiecăruia dintre noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *