ÎPS Mitropolit Vladimir a convocat ședința ordinară a consiliului eparhial extins din cuprinsul Eparhiei Chișinăului

 

Joi, 16 noiembrie 2023, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, conform prevederilor statutare, a convocat ședința ordinară a consiliului eparhial extins din cuprinsul Eparhiei Chișinăului a Bisericii Ortodoxe din Moldova.

La acest eveniment desfășurat în sala sinodală din incinta Reședinței mitropolitane au participat:

PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan, președinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, PS Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, președinte al Sectorului Sinodal Mănăstiri și Viață Monahală, PS Filaret, Episcop de Căpriana, vicar mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, șefii sectoarelor sinodale, protopopii, stareții și starețele din cuprinsul Eparhiei Chișinăului.

Adunarea a debutat cu un cuvânt de salut rostit de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, după care Înaltpreasfințitul Vladimir a abordat diverse aspecte și probleme legate de tulburările din ultimile săptămâni, în sânul Bisericii și societății, pornind de la realitățile extraordinare în care se află Biserica Ortodoxă din Republica Moldova, în contextul războiului din Ucraina.

În cadrul adunării au mai luat cuvântul: PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan, președinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, PS Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, președinte al Sectorului Sinodal Mănăstiri și Viață Monahală, PS Filaret, Episcop de Căpriana, vicar mitropolitan, Prot. mitr. Pavel Borșevschi, protopop al sectorului II Chișinău, Prot. mitr. Anatolie Stefanov, protopop de Ialoveni, Prot. mitr. Iulian Rață, protopop de Orhei, Prot. mitr. Constatin Portărescu, protopop de Ștefan Vodă, Prot. mitr. Petru Oltu, protopop de Anenii Noi, Prot. mitr. Teodor Domnița, protopop de Rîșcani, etc.

La finalul ședinței a fost adoptată în unanimitate Adresarea Consiliului eparhial extins al Eparhiei Chişinăului a Bisericii Ortodoxe din Moldova către cler și popor, în contextul provocărilor actuale.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *