Joia Mare | Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

Săptămâna Patimilor este o perioadă deosebită de asceză și rugăciune, când creștinii retrăiesc duhovnicește încercările la care a fost supus Domnul nostru Iisus Hristos înainte de răstignirea Lui.

Astfel, în Joia Mare, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au înălțat rugăciuni: Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, Preacucernicul Protoiereu Mitrofor Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan, al Sinodului BOM și eclesiarh al Catedralei.

Joia Mare este ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a instituit Sfânta Euharistie la Cina cea de Taină. A spălat picioarele ucenicilor pentru a le oferi un model de smerenie și de slujire a aproapelui.

Pericopa evanghelică și Sinaxarul zilei vorbesc despre momentul în care Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor, înainte de Cina cea de Taină.

În această zi în cadrul Serviciului divin a fost sfințit, pe lângă Agnețul Liturghiei și un al doilea Sfânt Agneț care va fi uscat și sfărâmat la Liturghia din a treia zi de Paști a Sfântului Ioan Gură de Aur, printr-o rânduială specială. Miridele rezultate sunt folosite ca Împărtășanie pentru bolnavi, copii și în situații speciale. Această Sfântă Împărtășanie este păstrată în Sfântul Chivot din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.

Ca în fiecare an, numeroși credincioși au venit să se împărtășească în Joia Mare, or, Scopul Sfintei Euharistii este unul major. Prin Sfânta Euharistie, Hristos Domnul ne dăruiește viața Sa, ca viața lui să devină viața vieții noastre, ne dăruiește arvuna vieții veșnice.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *