Liturghia Darurilor înainte sfințite și rânduiala Canonului Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, la Catedrala episcopală din Soroca

Vineri, 11 martie 2022, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite.

La sfârşitul slujbei, PS Ioan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a prezentat şi explicat rânduiala Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfinţite .

„Dacă dorim să înţelegem originile şi sensul liturgic al Liturghiei Darurilor înainte sfinție, trebuie să înţelegem practica împărtăşirii frecvente şi iubirea nesfârşită pentru Trupul şi Sângele Domnului. Liturghia Darurilor înainte sfințite este unită cu Vecernia şi se săvârşeşte de obicei, după o ajunare completă a preoţilor şi credincioşilor, dăruind hrana cea mântuitoare, care dă viaţă lumii. În acest fel postul devine ceresc prin Euharistie, iar Euharistia se ia cu pregătire ascetică severă, vădindu-şi originea şi destinaţia cerească”, a menționat PS Episcop Ioan.

După rugăciunea amvonului Episcopul Sorocii a săvârșit rânduiala Canonului Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, cu citirea rugăciunii pentru binecuvântarea colivei, în amintirea minunii săvârșite de Sfântul Teodor Tiron în timpul lui Iulian Apostatul, când împăratul a vrut să strice postul creştinilor cu bucate aduse jertfă idolilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.