Mesajul de felicitare al PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, adresat Preacuviosului Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), duhovnic-administrator al Mănăstirii ”Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” – Ciuflea, cu prilejul aniversării celor 50 de ani de la naștere

Preacuvioase Părinte Arhimandrit Nicolae,

Aniversarea împlinirii a 50 de ani de viaţă, este un prilej deosebit de a mulţumi lui Dumnezeu pentru darul sfânt al vieţii şi pentru darurile revărsate asupra Preacuvioșiei Voastre, pe care le-ați cultivat prin rugăciune şi osteneală, înţelepciune şi stăruinţă.

Pe parcursul aproape a trei decenii, îndeplinind îndatoririle încredinţate de către conducerea Bisericii, ca secretar mitropolitan, redactor-șef al publicației ”Clopotnița Moldovei”, duhovnic-administrator al mănăstirii Ciuflea, președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI și Organele de Drept ș.a., ați demonstrat perseverență, abnegație și dragoste.

În această zi, semnificativă pentru Dumneavoastră, Vă dorim în rugăciune, sănătate durabilă, tăria duhului, răbdare şi succese în trudele Dumneavoastră de mai departe. Pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus (vezi: Flp. 4:7).

La această sărbătoare binecuvântată, de împlinire a 50 de ani de viaţă, sub semnul rodirii binecuvântate şi împlinite în statornica slujire la Altarul Domnului, Vă adresăm calde doriri de sănătate, pace, bucurie şi mult ajutor sfânt de la Dumnezeu în păstorirea obștii monahale și numeroșilor fii duhovnicești.

 Întru mulţi şi fericiţi ani, Preacuvioase Părinte!

Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,

IOAN,
EPISCOP DE SOROCA,
VICAR AL MITROPOLIEI CHIŞINĂULUI ŞI A ÎNTREGII MOLDOVE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *