Preasfințitul Ioan a prezidat adunarea preoților Protopopiatului Soroca

Joi, 25 aprilie 2024, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca a avut loc adunarea preoților Protopopiatului Soroca, prezidată de Preasfințitul Ioan, episcopul Sorocii.

La invitația părintelui protopop Nicolae Craveț, dl Eugeniu Doga, reprezentant al Direcției Situații Excepționale Soroca, a vorbit preoților despre cazurile de incendii, produse în ultima perioadă în două biserici din raionul Soroca, totodată explicându-le și metodele de prevenire a acestora.
În cadrul întrunirii ierarhul a relatat slujitorilor soroceni despre deciziile adoptate la ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova din 23 aprilie 2024.
Au mai fost abordate subiecte privind desfășurarea festivalului concurs regional „Cu noi este Dumnezeu…”, ce va avea loc la Soroca în a treia zi de Paști, aducerea luminii sfinte în Republica Moldova, sâmbătă 4 mai, desfășurarea procesiunii „Drumului Crucii” în jurul raionului Florești, în perioada 20 – 30 mai anul curent, etc.
La finalul adunării preoții au adresat întrebări ierarhului, totodată lansând și anumite propuneri, sugestii, după care, părintele duhovnic Vasile Țăruș, a săvârșit rânduiala Tainei Mărturisirii confraților slujitori.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *