PS Ioan, Episcop de Soroca a liturghisit în biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Criuleni

În ziua pomenirii Sfântului Apostol Ermie și a Sfântului Mucenic Ermiu, 13 iunie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Criuleni.

La slujba praznicală au liturghisit prot. Teodor Pelin, protopop al bisericilor din raionele Criuleni și Dubăsari, prot. Ioan Țuțuianu, paroh al bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Criuleni, clerici din cadrul eparhiilor Chișinăului, de Ungheni și Nisporeni, de Edineț și Briceni.
În timpul slujbei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, părintele Ioan Țuțuianu, a fost decorat cu ordinul „Meritul bisericesc”, gr.II, în contextul împlinirii vârstei de 40 de ani.
La sfârșitul Liturghiei, Episcopul Ioan a vorbit credincioșilor despre începutul Postului Sfinților Apostoli și despre felul cum trebuie să parcurgem acest timp liturgic.
Totodată, PS Ioan a transmis enoriașilor și mesajul părintesc al Întâistătătorului, iar părintele omagiat Ioan Țuțuianu, a primit în dar o cruce cu pietre scumpe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *