Sobor de arhierei și preoți, mulțime de credincioși adunați la Mănăstirea Suruceni pentru a-l cinsti în rugăciune pe Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail

„Cu glas de mulțumire să slăvim astăzi pe Hristos, Cel minunat întru Sfinții Lui, Care a dăruit Bisericii Sale pe purtătorul de Dumnezeu Ierarh Dionisie, chip al blândeții, pildă a înfrânării, dreptar al sfințitei slujiri, apostol neobosit care, spre folosul duhovnicesc al credincioșilor, a cutreierat cetățile și satele, povățuind pe toți cu dragoste părintească, iar acum, în ceruri, cu toți Sfinții, se roagă să se mântuiască sufletele noastre.” (din slujba Sfântului Ierarh Dionisie)

Sâmbătă, 17 septembrie 2022, Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni, r. Ialoveni, a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail.
În dimineața zilei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Mitropolitul Vladimir, a fost întâmpinat de stareța Mănăstirii, Preacuvioasa Egumena Epistemia (Goncearenco), un numeros sobor de arhierei, preoți și mulțime de credincioși. Slujba praznicală a fost de oficiată în Biserică închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Înaltpreasfinției Sale i-au coliturghisit ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, ÎPS Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și un impunător sobor de preoţi şi diaconi.

Atmosfera de rugăciune a fost înfrumuseţată de corul Mănăstirii Suruceni.
La Vohodul mic, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate desfășurată în slujba Bisericii, Preacuvioasa Egumenă Epistemia (Goncearenco), stareța Mănăstirii Suruceni, a fost decorată cu ordinul „Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail.”

În cadrul serviciului divin, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a săvârșit două hirotonii: diaconul Nemțelea Arcadie a fost hirotonit preot, ipodiaconul Spivacenco Valerii a fost hirotonit diacon.

Trupul neputrezit al Sfântului Ierarh Dionisie a fost descoperit în vara anului 2018, iar în prezent sfintele sale moaște sunt așezate spre închinare în Biserica mănăstirii, alături de alte mari sfințenii păstrate cu multă evlavie de obștea monahală.

 

 

După cum, în lumea materială, „stea de stea se deosebeşte în strălucire (1 Cor. 15, 41), tot aşa şi pe cerul duhovnicesc al Sfintei noastre Biserici nenumăraţi sfinţi răspândesc raze de lumină dumnezeiască şi aprind inimile credincioşilor, potrivit cu harismele lor personale prin care s-au sfinţit şi L-au slăvit pe singurul Domn Sfânt. Unul dintre aceştia este Sfântul Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe-Ismail, cel care prin viața sa ne arată că sfințenia nu este un țel de neatins, ci este adevărata noastră chemare.

Țelul omului este sfințirea, adică împărtășirea de energia nezidită îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, prin curăție și luminarea minții. Nu este o simplă stare morală, ci părtășia omului cu Dumnezeu. Până la sfârșitul veacurilor vor fi oameni care aidoma Sfântului Ierarh Dionisie vor chema harul lui Dumnezeu peste pământ și peste ceilalți frați ai lor. Faptul că lumea dăinuiește este dovada că mai există astăzi sfințenie. Sfântul Siluan Athonitul scria: „Îţi spun că atunci când nu vor mai fi rugători pe pământ lumea se va sfârşi”. Prin mila lui Dumnezeu avem și noi un asemenea rugător în Ceruri, un mijlocitor neobosit înaintea lui Dumnezeu.

 

 

„Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor.” (Ps.101, 18). Cuvintele Psalmistului s-au împlinit minunat în viaţa Sfântului Ierarh Dionisie. Smerenia, rugăciunile, milosteniile sfântului Dionisie, exemplul vieţii sale ne întăresc și ne îndeamnă spre o schimbare a vieții, spre trăirea Tainei Sfintei Evanghelii asemenea unor fii ai Bisericii lui Hristos. Sfântul Dionisie ne arată cât de mult pot ajuta lumea sfinţenia şi bunătatea întrupate în fiinţa omului. Lumea „piere sau se mântuieşte în fiecare om. Şi este mântuită ori de câte ori un om acceptă crucea şi propria răstignire pentru lume,” menționează părintele Alexander Schmemann. Sfântul Dionisie a ajutat și ajută lumea pentru că „a ieşit” din lume şi s-a răstignit faţă de ea.

În viața creștinilor cinstirea sfinților se arată în felurite moduri. Cea mai aleasă și cuprinzătoare cinstire se arată atunci când tindem să urmăm Sfinților, după puterea dată de Dumnezeu și după voința proprie. Ca să urmăm pe cineva, acel om trebuie să ne atragă, să ne sensibilizeze și să ne uimească. Prin chipul său binecuvântat, Sfântul Ierarh Dionisie nu doar ne uimește, ci și ne atrage către o viață nouă, una întru sfințenie. El ne învață că sfințenia este posibilă pentru fiecare dintre noi, căci Dumnezeu Însuși ne-a spus: „Fiţi sfinţi pentru că Eu sunt Sfânt” (I Pt. 1, 16). Dumnezeu este Sfințenia absolută. Sfințenia nu este doar un atribut al Său, ci Domnul este Însăși Sfințenia absolută. Cei care trăiesc în comuniune cu El se împărtășesc de această sfințenie.

După Sfânta Liturghie, soborul ierarhilor și al preoților condus de ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat un Te-deum de mulțumire în cinstea Sfântului Ierarh Dionisie.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Întâistătătorul Bisericii a vorbit despre viaţa și activitatea pastoral-misionară și duhovnicească a Sfântului Ierarh Dionisie, fiu ales al Bisericii, următor al cuvioşilor nevoitori, cinstit Ierarh, blând și preaînțelept păstor. De asemenea, ÎPS Mitropolit Vladimir i-a mulțumit Egumenei Epistemia și obștei monahale pentru amplele lucrări desfășurare la așezământul monahal și aportul considerabil în pregătirea dosarului de canonizare al Sfântului Ierarh Dionisie.

 

 

La rândul său, Stareța așezământului monahal, Egumena Epistemia, i-a mulțumit Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ierarhilor, preoților și creștinilor prezenți, pentru bunăvoinţa de a fi împreună în rugăciune în această zi de Sărbătoare. Totodată, Egumena Epistemia a evidențiat faptul că sfințenia este un dat al condiției umane, este starea la care sunt chemați toți creștinii, Dumnezeu Însuși chemându-ne să devenim sfinţi asemenea Lui.

Având imaginea vieții sfinte a Sfântului Ierarh Dionisie, să tindem s-o urmăm, pentru ca și noi să împlinim scopul pentru care am fost zidiți, după cum ne îndeamnă și Sfântul Ioan Damaschin: „Privind la traiul sfinților, să le urmăm credința, dragostea, nădejdea, zelul, viața, stăruința în lupta cu patimile, răbdarea până la sânge, ca să avem părtășie cu ei și la cununile slavei.”

Sfinte Ierarhe Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *