Taina Sfântului Maslu în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din s. Zastânca, r. Soroca

În după amiaza zilei de duminică, 25 martie, Preasfinţitul Părinte Ioan, Episcopul Sorocii, a oficiat Taina Sfântului Maslu, în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din s. Zastânca, r. Soroca.

Alături de PS Ioan s-au rugat prot. Nicolae Craveț, protopop de Soroca, arhim. Iacov (Buzu) de la mănăstirea Sireți, prot. Vadim Zlotea din localitatea Vasilcău și parohul bisericii, prot. Vadim Patrinica.

În cuvântul de învăţătură, Ierarhul a vorbit despre cât de importantă este credinţa pentru cei care cer de la Dumnezeu vindecare sufletească şi trupească, exemplificând, în acest sens, vindecările săvârşite de Mântuitorul, în textele biblice ce se citesc în timpul Sfântului Maslu.

Totodată,  Episcopul Sorocii a subliniat că în această perioadă a Sfântului şi Marelui Post creştinii sunt datori să-L caute pe Hristos, pentru ca prin El să primească tămăduire trupului şi sufletului şi să se unească în mod real cu El prin Sfânta Împărtăşanie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *