Mesajul de condoleanţe al PS Ioan, Episcop de Soroca, în legătură cu trecerea la cele veşnice a părintelui protoiereu mitrofor Vasile Botea

În profundă întristare am aflat de plecarea din această viață a părintelui protoiereu mitrofor Vasile Botea, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Bădiceni.

În aceste momente grele pentru familie și pentru toți care l-au cunoscut și l-au prețuit ca om și slujitor al Domnului, adresăm tuturor un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească și îi încredințăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm Mântuitorului Hristos, să odihnească sufletul robului Său părintele Vasile, în lumina cea neînserată a Împărăției Sale, unde drepții ca luminătorii strălucesc, să mângâie familia îndoliată și pe toți cei care azi sunt întristați de plecarea sa dintre noi.

Celor care se roagă pentru odihna nou-adormitului rob al lui Dumnezeu, Protoiereul Vasile, ne alăturăm și noi, transmițând rudelor îndurerate regretele noastre și sincerele condoleanțe.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Cu preţuire şi sincere condoleanţe,

IOAN,
EPISCOP DE SOROCA,
VICAR AL MITROPOLIEI CHIŞINĂULUI ŞI A ÎNTREGII MOLDOVE

* * *

Marți, 11 septembrie, începând cu ora 8.00 – Clopotele din curtea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Bădiceni, vor vesti momentul începerii slujbei de înmormântare a vrednicului de pomenire Prot. Mitr. Vasile Botea.

Înmormântarea părintelui va fi săvârșită cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit VLADIMIR, de către un sobor de preoți din Vicariatul de Soroca avându-l în frunte pe PS Episcop Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *